Stiinta si cultura.

Problema care ar trebui abordată în întreaga societatea românească este restructurarea relaţiilor dintre societatea civilă, cultură, ştiinţă şi administraţia publică. Actualul cadru al acestor relaţii este puternic perturbat şi are efecte negative asupra comunităţii culturale, ştiinţifice şi a societăţii civile, cu impact de mare risc asupra dezvoltării societăţii româneşti în ansamblul ei. Soluţionarea acestei probleme se poate face numai cu aportul societăţii civile, ţinând cont de dezideratele acesteia şi anume consolidarea democraţiei şi participarea la circulaţia ideilor, în beneficiul dezvoltării pe termen lung a României. În contextul tranziţiei către capitalismul democratic, societăţii româneşti nu i-a fost încă propusă o viziune integratoare şi de perspectivă implicând dezvoltarea prin cultură, ştiinţă şi tehnologie, care să facă obiectul unui acord social. Acest acord ar putea reprezenta un „acord social al culturii şi ştiinţei”. Existenţa acordului ar putea sugera tratamentul privilegiat acordat comunităţii culturale şi ştiinţifice de către guvern. Ca bun public de consum, cultura şi ştiinţa sunt investiţii pe termen lung. Dar, pe seama ideologiei guvernamentale şi a fondurilor drastic diminuate ale culturii şi ştiinţei, constatăm că acestea nu sunt considerate bunuri productive. O caracteristică majoră a acordului social al culturii şi ştiinţei ar fi existenţa mecanismelor speciale, care să asigure echilibrul responsabilităţilor, dintre guvern, cultură şi ştiinţă. Acest echilibru are în vedere atât valorile responsabilităţii guvernamentale, cât şi pe cele ale autonomiei asociate unei comunităţi profesionale independente. Semnificaţia acordului social descrie şi relaţiile din interiorul comunităţilor culturale şi ştiinţifice. Pe această dimensiune, acordul social al culturii şi ştiinţei ar putea fi perceput şi ca un acord în cadrul căruia oamenii de cultură şi cercetătorii consimt să se supună unor reguli implicite, în producţia culturii şi a cunoaşterii, reguli cum sunt: acurateţea, adevărul rapoartelor asupra rezultatelor, respectarea axiologiei, îndatorirea recunoaşterii ideilor altora etc. Astfel, apartenenţa la comunitatea culturală şi ştiinţifică îl lasă pe fiecare liber, dar obligă, în acelaşi timp, la devoţiunea idealurilor muncii culturale şi ştiinţifice. Ideea acordului social pentru oamenii de cultură şi cercetători ar fi justificarea normelor privind comportamentul profesional şi suportul fundamental al auto - reglementării. Nerezolvarea acestei probleme strategice va conduce la lipsa unei viziuni de ansamblu necesare fundamentării politice a dezvoltării prin cultură şi ştiinţă, la dereglarea procesului democratic, la dezvoltarea corupţiei în cultură, ştiinţă şi în administraţia publică, la scăderea în continuare a competitivităţii culturii şi a cercetării ştiinţifice, cu efecte pe termen lung catastrofale asupra dezvoltării economice şi sociale a României. Obiectivele generale ale politicii dezvoltării ale guvernărilor postdecembriste au fost creşterea competitivtăţii, sporirea rolului culturii şi al cercetării, îmbunatăţirea pregătirii profesionale şi ocuparea forţei de muncă. Aceste obiective nu sunt îndeplinite, în economia naţională şi în societatea românească existând încă multe puncte slabe, dintre care se pot menţiona:- nivel redus al activităţii culturale, al cercetării-dezvoltării si al inovării şi legatură fragilă cu economia şi societatea;
- cultură antreprenorială slab dezvoltată;
- capacitate administrativă insuficient dezvoltată.
România nu a adoptat o politică publică bazată pe un model de dezvoltare prin cultură, ştiinţă şi tehnologie, prin realizarea unei reale reforme a culturii şi cercetării, în scopul racordării acestora la cerinţele economiei şi societăţii. Factorul guvernamental a facut greşeala politică de a subordona cercetarea domeniului educaţiei, când logic şi firesc ar fi fost ca aceasta să fie parte componentă a domeniului economic. În acelaşi timp, cultura a fost marginalizată constant. Bâlbâielile autorităţilor în a fundamenta Planul Naţional de Cercetare, Dezvoltare, Inovare, Programele Operaţionale şi Programele din cultură au condus la incapacitatea de a subvenţiona dezvoltarea infrastructurii culturale şi de cercetare şi la obţinerea de rezultate ale demersului cultural şi ale cercetării nesemnificative pentru societatea românească.