Bine ati venit !

Orice comentariu profesional al dvs. este bine primit și sper ca veți contribui la dezvoltarea dezbaterii de idei.

joi, 26 martie 2015

Transferul de tehnologie

Pentru a înţelege ce este transferul tehnologic, este util să menţionăm cele două accepţiuni generale ale acestei noţiuni.
Astfel, prin transfer tehnologic se înţelege:
-       cesiunea unei proprietăţi intelectuale, care a fost generată şi dezvoltată într-un loc, prin mijloace legale cum sunt licenţierea tehnologiei sau franciza.
-       procesul prin care sunt convertite descoperirile ştiinţifice şi tehnologice în bunuri şi servicii vandabile.
Transferul de tehnologie implică o serie de relaţii, de tip formal şi informal, între unităţile de cercetare – dezvoltare şi sectoarele economice publice şi private.
            Scopul transferului îl constituie întărirea economiei pe un teritoriu, prin accelerarea aplicării noilor tehnologii şi resurse, pentru satisfacerea necesităţilor şi oportunităţilor sectorului privat şi public.
            Transferul de tehnologie este procesul prin care cunoştinţe, facilităţi sau capacităţi existente, finanţate din fonduri publice de cercetare – dezvoltare, sunt folosite în scopul satisfacerii unor necesităţi publice şi private [1].
            În principiu, între rezultatele proceselor de transfer tehnologic de succes, se pot evidenţia îmbunătăţirea produselor, eficientizarea serviciilor, perfecţionarea proceselor de fabricaţie, realizarea unor produse noi destinate desfacerii pe pieţe naţionale şi internaţionale.
Datorită complexității procesului de inovare și diversității modului de apariție a inovării, a fost necesar să fie adoptate unele convenții pentru a se asigura definiții operaționale, care să poată fi utilizate în analiza inovării.
În acord cu manualul Oslo [3] și cu cele prezentate în [4], inovarea este implementarea unui produs nou sau semnificativ îmbuntățit (bun sau serviciu), sau proces, o nouă metodă de marketing, ori o nouă metodă organizațională.
Această definiție largă a inovării cuprinde o gamă extinsă de posibile inovații. O inovare poate fi definită mai restrâns ca fiind implementarea a unuia sau a mai multor tipuri de inovații, de exemplu inovațiile privind produsele și procesele. Această definiție mai restrânsă poate fi relaționată cu definiția inovării de produse și servicii tehnologice.  Cerința minimă a unei inovații este ca produsul, procesul, metoda de marketing și metoda organizațională să fie noi (sau semnificativ îmbunătățite).
Activitățile inovative  sunt toate acelea care au caracter științific, tehnologic, organizațional, financiar și comercial și care actualizează, sau sunt orientate să conducă la implementarea inovațiilor.  Unele activități inovative sunt ele însele inventive, în timp ce altele nu sunt activități inovatoare, dar sunt necesare pentru implementarea inovațiilor. Activitățile de inovare cuprind și cercetarea – dezvoltarea, care nu sunt direct legate de dezvoltarea unei inovări specifice.  O trăsătură obișnuită a unei inovații este ca aceasta să poată fi implementată. Un produs nou sau îmbunătățit este implementat când acesta este introdus pe piață. Procesele noi, noile metode de marketing și organizaționale sunt implementate când acestea sunt ajung să fie utilizate în activitatea curentă a firmei.
            Activitățile inovative sunt foarte diversificate, în funcție de natura lor din cadrul firmei. Unele companii promovează proiecte de inovare bine definite, așa cum este dezvoltarea și introducerea unui nou produs, în timp ce altele realizează îmbunătățiri continue ale produselor, proceselor și operațiilor lor.
            Firma inovativă este aceea care a implemetat o inovație într-o anumită perioadă de timp. Firma inovativă în domeniul produselor și proceselor este aceea care a implementat un produs sau proces noi ori îmbunătățite, într-o anumită perioadă de timp.
Există patru tipuri de inovare: inovarea de produs, inovarea de proces, inovarea de marketing și inovarea organizațională.
Inovarea de produs și de proces sunt strâns legate de conceptul inovării tehnologice de produs sau proces. Inovarea de marketing  și cea organizațională acoperă o gamă largă de inovații, care pot excede limitele definițiilor de mai sus. 
            Inovarea de produs este introducerea unui bun sau serviciu, care sunt noi sau semnificativ îmbunătățite, cu respectarea caracteristicilor sau intenției de utilizare a lor. Aceasta include îmbunătățirile semnificative din specificațiile tehnice, componente și materiale, software încoroporat, utilizarea prietenoasă și alte caracteristici funcționale. Inovarea de produs poate utiliza o nouă cunoaștere sau noi tehnologii, ori poate fi bazată pe utilizări noi sau pe combinarea cunoașterii și tehnologiilor existente. Termenul  “produs” este utilizat pentru acoperirea unei game largi de bunuri și servicii. Inovarea de produs include atât introducerea de noi bunuri și servicii, cât și îmbunătățiri semnificative în caracterisiticile funcționale și de utilizare a bunurilor și serviciilor existente.
Noile produse sunt bunuri și servicii care diferă semnificativ, prin caracteristicile lor de produsele realizate anterior. Primele microprocesoare și camere digitale au fost exemple de produse utilizând noi tehnologii. Primul MP3 player portabil, care combină standarde existente de software cu tehnologia minituarizării hard – drive – ului, a fost un nou produs combinând tehnologii existente.
Dezvoltarea unei noi utilizări a unui produs, cu schimbări minore în specificațiile tehnice ale sale, este o inovare de produs.  Ca un exemplu este introducerea unui nou detergent utilizând compoziții chimice existente.
Îmbunătățiri semnificative la produsele existente pot apare prin schimbări în materiale, componente și alte caracteristici care cresc performanța. Introducerea sistemului de frânare ABS și  a sistemului de navigație GPS (Global Positioning System), sau a altor îmbunătățiri la automobile reprezintă exemple de inovare de produs constând în schimbări parțiale sau adăugări la acesta a unui număr de subsisteme tehnice integrate. 
Inovarea de produs în domeniul serviciilor poate include îmbunătățiri semnificative în modul în care acestea sunt prestate (de exemplu, în ceea ce privește eficiența și rapiditatea lor), adăugarea de noi funcții sau caracteristici la serviciile existente, sau introducerea integrală de noi servicii. Exemplu în acest sens sunt îmbunatățirile semnificative în serviciile de Internet banking,  cum sunt acelea care oferă o viteză crescută și o mai ușoară utilizare.
Inovarea de proces  este implementarea unei metode noi sau semnificativ îmbunătățite de producție sau de livrare. Aceasta include schimbări semnificative în tehnici, echipamente și / sau software. Inovațiile de proces pot fi orientate către reducerea costurilor unitare, creșterea calității, sau producția ori livrarea de produse noi sau semnificativ îmbunătățite. Metodele de producție implică tehnicile, echipamente și  software, care sunt utilizate la producția bunurilor și serviciilor. Exemple de noi metode de producție sunt implementarea de echipament nou de automatizare sau introducerea proiectării asistate de calculator la dezvoltarea noilor produse.
Inovarea de marketing este implementarea unei noi metode de marketing implicând schimbări semnificative în design – ul și ambalarea produsului, în promovarea sau politica de preț a acestuia. Inovațiile de marketing vizează o mai bună adresare nevoilor consumatorilor, deschizând noi piețe, sau noi poziții ale produselor pe piață.
Inovarea organizațională este implementarea unei noi metode organizaționale în practica de afaceri a firmei, în organizarea locurilor de muncă și a relațiilor externe. Inovațiile organizaționale pot fi menite să crească performanța firmei prin reducerea costurilor administrative sau a celor tranzacționale, să îmbunătățească climatul de muncă sau să scadă costurile de achiziție.
În planificarea și implementarea proiectelor de transfer tehnologic, principalele probleme care apar sunt legate de capabilitățile tehnologice ale firmei și ale oamenilor.
Capabilitățile tehnologice sunt compuse dintr-o varietate de surse de cunoaștere și de experiențe. Unele dintre acestea sunt sub forma unor idei noi și invenții. Altele sunt încorporate în echipamente, utilaje, infrastructură, iar altele sunt încorporate în calificarea personalului[7].
Capabilitățile tehnologice sunt reprezentate de:
-       Sectorul de cercetare – dezvoltare;
-       Infrastructura de tehnologia informației și de comunicare;
-       Baza de cunoaștere științifică.
Sectorul de cercetare – dezvoltare este un factor important pentru asigurarea capabilităților  tehnologice, acesta fiind suportul cel mai potrivit pentru absorbția noii tehnologii.
      Infrastructura de tehnologia informației și de comunicare este esențială în transmiterea rapidă a cunoașterii între organizațiile implicate în procesul de transfer tehnologic, fiind un factor critic al succesului. Existența acestei infrastructurii asigură o platformă prin care se comunică date, se coordonează activități și se utilizează în comun informații.
Baza de cunoaștere științifică  este aceea care furnizează experiența tehnologică și  învățarea organizațională, influențând opțiunile  viitoare privind tehnologiile ce vor fi adoptate.
Capabilitățile personalului contribuie în mod decisiv la succesul transferului tehnologic, prin existența unui proces de învățare continuă și a unei expertize specifice.
Educația personalului, suportul tehnic și formarea continuă asigură creșterea performanței firmei.
            La implementarea unui proiect de transfer tehnologic, există o serie de factori de risc și anume:
-       Factori de risc tehnologic;
-       Factori de risc ai afacerii;
-       Factori de risc de țară;
-       Factori de risc organizațional.
Riscul tehnologic este asociat cu noutatea și inadecvarea tehnologiei transferate, într-un context dat. Procesul de transfer tehnologic  impune formarea unor manageri potrivit calificați pentru a conduce întregul proces de schimbare, în contextul înțelegerii interacțiunilor dintre mediul local și cel global.
Inadecvarea unor tehnologii se poate datora unor factori cum sunt:
-       Un răspuns nepotrivit cererii pieței;
-       Disfuncția asigurării sau a adaptării furnizării locale de materii prime și material;
-       Incapacitatea de a adapta tehnologia la o scară mai mică a producției;
-       Insuficienta utilizare a forței de muncă, determinate de distorsiunea prețului sau de alte restricții;
-       Importul unor utilaje nepotrivite;
-       Alegerea unei tehnologii improprii, determinate de unele restricții la achiziția tehnologiilor.
Riscul afacerii este exprimat prin riscul costului, riscul cererii, riscul ratei de schimb și riscul profitului.  Profitabilitatea unei noi tehnologii nu poate fi garantată, la data apariției acesteia.
Riscul de țară este asociat cu profilul țării care achiziționează noua tehnologie, exprimat  prin cadrul social, politic, legal și disponibilitatea pentru infrastructura necesară.
Riscul  organizațional  este exprimat de capacitatea managerială, în corelație cu expertiza parsonalului și infrastructura existentă.
În cadrul structurilor de cercetare – dezvoltare și în cel al unor procese de transformare de anvergură a organizațiilor receptoare, transferul tehnologic se bazează pe creativitate și inovare.
Inovarea este instrumentul specific al sistemului antreprenorial. Este actul care înzestrează sistemul cu o nouă capacitate de a crea bogăţie. Inovarea crează un mijloc a cărei întrebuinţare înzestrează ceva din natură cu valoare economică. Un exemplu, dat de Peter F. Drucker, este deosebit de elocvent: “Până acum un secol, nici uleiul mineral care ieşea din pământ, nici bauxita – minereul din care se extrage aluminiu – nu erau mijloace. Erau nişte neplăceri: ambele făceau pământul nefertil. Mucegaiul era o calamitate, nu un mijloc. Bacteriologii făceau eforturi disperate pentru a-şi proteja culturile de bacterii împotriva contaminării cu această ciupercă, Apoi, în anii ’20, un medic londonez, Alexander Fleming a realizat că această era exact distrugătorul de bacterii pe care îl căutau bacteriologii, iar mucegaiul a devenit un mijloc valoros” [8].
            Acelaşi lucru este adevărat şi pentru sfera socială şi pentru cea economică. Nu există resurse mai mari în economie decât “puterea de cumpărare”. Dar puterea de cumpărare este creaţia unui antreprenor inovator. Webster (citat în [9]) defineşte inovarea drept “abilitate de a aduce ceva nou în existenţă”. Alţii consideră că inovarea este un proces uman care conduce la un rezultat nou, util (rezolvă o problemă existentă şi satisface o nevoie) şi inteligibil (poate fi reprodus) [8, 9].
            O foarte utilă definiţie a inovării provine din literatura recentă asupra psihologiei sociale. După Amabile (citat în [9]), un produs sau o reacţie  vor   fi judecate ca fiind inovatoare până la limita în care sunt noi şi compatibile, utile, corecte sau valabile scopului vizat. 
Bibliografie
1. x   x   x - Definition of Technology Transfer, The Federal Laboratory Consortium for Technology Transfer, SUA, 2001.
2. x   x   x - Management of Technology, U.E.,2001, p. 72-79.
3. x x x - Oslo Manual, GUIDELINES FOR COLLECTING AND INTERPRETING INNOVATION DATA, Third edition, ISBN 92-64-6 01308-3 –  OECD/EUROPEAN COMMUNITIES 2005.
4. Rânea, C., Badea C. Dan - Bazele Inovării şi Transferului de Tehnologie, Editura ELECTRA, Bucureşti, 2003, ISBN 973-806780-4. Editura ELECTRA este recunoscută CNCSIS – Lista 2002, poz. 54.
5. Rothwell, Roy - Towards the Fifth-generation Innovation Process. International Marketing Review, vol.11, No.1,1994, pp.7-31.
6. Gann, D. and Dodgson, M. - Innovation Technology: How New Technologies Are Changing The Way We Innovate, National Endowment for Science, Technology and the Arts, 2007, London.
7.  L.Tahmooresnejad, M.A.Shafia,R.Salami - Identifying Impact Factors in Technology Transfer with the Aim of Technology Localization, World Academy of Science, Engineering and Technology 77,  2011.
8. Drucker, Peter F. Innovation and Entrepreneurship, Harper & Row Publishers Inc.,1986.
9. Kao, J. John Entrepreneurship, Creativity & Organization, Prentice Hall, Englewood Cliffs, New Jersey, 1989.
10. Roe, A. Psychological Approaches to Creativity in Science, Essays on Creativity in the Sciences, Ed. M.A. Coler & H.K. Hughes, New York, 1963.
11. Eduard de Bono Serios Creativity, Harper Collins Publishers, London, 1992.






Niciun comentariu: