Pentru a înţelege ce
este transferul tehnologic, este util să menţionăm cele două accepţiuni
generale ale acestei noţiuni.
Astfel, prin transfer
tehnologic se înţelege:
-
cesiunea unei proprietăţi intelectuale, care a fost
generată şi dezvoltată într-un loc, prin mijloace legale cum sunt licenţierea
tehnologiei sau franciza.
-
procesul prin care sunt convertite descoperirile ştiinţifice
şi tehnologice în bunuri şi servicii vandabile.
Transferul de tehnologie implică o serie de relaţii, de tip formal şi informal, între unităţile de
cercetare – dezvoltare şi sectoarele economice publice şi private.
Scopul
transferului îl constituie întărirea economiei pe un teritoriu, prin
accelerarea aplicării noilor tehnologii şi resurse, pentru satisfacerea
necesităţilor şi oportunităţilor sectorului privat şi public.
Transferul
de tehnologie este procesul prin care cunoştinţe, facilităţi sau capacităţi existente,
finanţate din fonduri publice de cercetare – dezvoltare, sunt folosite în
scopul satisfacerii unor necesităţi publice şi private [1].
În
principiu, între rezultatele proceselor de transfer tehnologic de succes, se
pot evidenţia îmbunătăţirea produselor, eficientizarea serviciilor,
perfecţionarea proceselor de fabricaţie, realizarea unor produse noi destinate
desfacerii pe pieţe naţionale şi internaţionale.
Datorită complexității
procesului de inovare și diversității modului de apariție a inovării, a fost
necesar să fie adoptate unele convenții pentru a se asigura definiții operaționale,
care să poată fi utilizate în analiza inovării.
În acord cu manualul Oslo [3] și cu cele prezentate în [4],
inovarea este implementarea unui produs nou sau semnificativ îmbuntățit
(bun sau serviciu), sau proces, o nouă metodă de marketing, ori o nouă metodă organizațională.
Această definiție largă a inovării cuprinde o gamă
extinsă de posibile inovații. O inovare poate fi definită mai restrâns ca fiind
implementarea a unuia sau a mai multor tipuri de inovații, de exemplu inovațiile
privind produsele și procesele. Această definiție mai restrânsă poate fi relaționată
cu definiția inovării de produse și servicii tehnologice. Cerința minimă a unei inovații este ca
produsul, procesul, metoda de marketing și metoda organizațională să fie noi
(sau semnificativ îmbunătățite).
Activitățile inovative sunt toate acelea care
au caracter științific, tehnologic, organizațional, financiar și comercial și
care actualizează, sau sunt orientate să conducă la implementarea inovațiilor. Unele activități inovative sunt ele însele
inventive, în timp ce altele nu sunt activități inovatoare, dar sunt necesare
pentru implementarea inovațiilor. Activitățile de inovare cuprind și cercetarea
– dezvoltarea, care nu sunt direct legate de dezvoltarea unei inovări
specifice. O trăsătură obișnuită a unei inovații
este ca aceasta să poată fi implementată. Un produs nou sau îmbunătățit este
implementat când acesta este introdus pe piață. Procesele noi, noile metode de
marketing și organizaționale sunt implementate când acestea sunt ajung să fie
utilizate în activitatea curentă a firmei.
Activitățile inovative
sunt foarte diversificate, în funcție de natura lor din cadrul firmei. Unele
companii promovează proiecte de inovare bine definite, așa cum este dezvoltarea
și introducerea unui nou produs, în timp ce altele realizează îmbunătățiri
continue ale produselor, proceselor și operațiilor lor.
Firma inovativă
este aceea care a implemetat o inovație într-o anumită perioadă de timp. Firma
inovativă în domeniul produselor și proceselor este aceea care a implementat un
produs sau proces noi ori îmbunătățite, într-o anumită perioadă de timp.
Există patru tipuri de inovare: inovarea de produs, inovarea de proces,
inovarea de marketing și inovarea organizațională.
Inovarea de produs și de proces sunt strâns legate de
conceptul inovării tehnologice de produs sau proces. Inovarea de marketing și cea organizațională acoperă o gamă largă
de inovații, care pot excede limitele definițiilor de mai sus.
Inovarea de produs
este introducerea unui bun sau serviciu, care sunt noi sau semnificativ îmbunătățite,
cu respectarea caracteristicilor sau intenției de utilizare a lor. Aceasta
include îmbunătățirile semnificative din specificațiile tehnice, componente și
materiale, software încoroporat, utilizarea prietenoasă și alte caracteristici funcționale.
Inovarea de produs poate utiliza o nouă cunoaștere sau noi tehnologii, ori
poate fi bazată pe utilizări noi sau pe combinarea cunoașterii și tehnologiilor
existente. Termenul “produs” este
utilizat pentru acoperirea unei game largi de bunuri și servicii. Inovarea de
produs include atât introducerea de noi bunuri și servicii, cât și îmbunătățiri
semnificative în caracterisiticile funcționale și de utilizare a bunurilor și
serviciilor existente.
Noile produse sunt bunuri și servicii care diferă
semnificativ, prin caracteristicile lor de produsele realizate anterior.
Primele microprocesoare și camere digitale au fost exemple de produse utilizând
noi tehnologii. Primul MP3 player portabil, care combină standarde existente de
software cu tehnologia minituarizării hard – drive – ului, a fost un nou produs
combinând tehnologii existente.
Dezvoltarea unei noi utilizări a unui produs, cu
schimbări minore în specificațiile tehnice ale sale, este o inovare de
produs. Ca un exemplu este introducerea
unui nou detergent utilizând compoziții chimice existente.
Îmbunătățiri semnificative la produsele existente pot
apare prin schimbări în materiale, componente și alte caracteristici care cresc
performanța. Introducerea sistemului de frânare ABS și a sistemului de navigație GPS (Global
Positioning System), sau a altor îmbunătățiri la automobile reprezintă exemple
de inovare de produs constând în schimbări parțiale sau adăugări la acesta a
unui număr de subsisteme tehnice integrate.
Inovarea de produs în domeniul serviciilor poate include îmbunătățiri
semnificative în modul în care acestea sunt prestate (de exemplu, în ceea ce privește
eficiența și rapiditatea lor), adăugarea de noi funcții sau caracteristici la
serviciile existente, sau introducerea integrală de noi servicii. Exemplu în
acest sens sunt îmbunatățirile semnificative în serviciile de Internet
banking, cum sunt acelea care oferă o
viteză crescută și o mai ușoară utilizare.
Inovarea de proces este implementarea unei metode noi sau
semnificativ îmbunătățite de producție sau de livrare. Aceasta include
schimbări semnificative în tehnici, echipamente și / sau software. Inovațiile
de proces pot fi orientate către reducerea costurilor unitare, creșterea calității,
sau producția ori livrarea de produse noi sau semnificativ îmbunătățite.
Metodele de producție implică tehnicile, echipamente și software, care sunt utilizate la producția
bunurilor și serviciilor. Exemple de noi metode de producție sunt implementarea
de echipament nou de automatizare sau introducerea proiectării asistate de
calculator la dezvoltarea noilor produse.
Inovarea de marketing este
implementarea unei noi metode de marketing implicând schimbări semnificative în
design – ul și ambalarea produsului, în promovarea sau politica de preț a
acestuia. Inovațiile de marketing vizează o mai bună adresare nevoilor
consumatorilor, deschizând noi piețe, sau noi poziții ale produselor pe piață.
Inovarea organizațională este implementarea unei noi metode organizaționale în practica de afaceri a
firmei, în organizarea locurilor de muncă și a relațiilor externe. Inovațiile organizaționale
pot fi menite să crească performanța firmei prin reducerea costurilor
administrative sau a celor tranzacționale, să îmbunătățească climatul de muncă
sau să scadă costurile de achiziție.
În
planificarea și implementarea proiectelor de transfer tehnologic, principalele
probleme care apar sunt legate de capabilitățile tehnologice ale firmei și ale
oamenilor.
Capabilitățile tehnologice sunt compuse dintr-o
varietate de surse de cunoaștere și de experiențe. Unele dintre acestea sunt
sub forma unor idei noi și invenții. Altele sunt încorporate în echipamente,
utilaje, infrastructură, iar altele sunt încorporate în calificarea
personalului[7].
Capabilitățile tehnologice sunt
reprezentate de:
-
Sectorul de cercetare – dezvoltare;
-
Infrastructura de tehnologia informației
și de comunicare;
-
Baza de cunoaștere științifică.
Sectorul de cercetare – dezvoltare este
un factor important pentru asigurarea capabilităților tehnologice, acesta fiind suportul cel mai
potrivit pentru absorbția noii tehnologii.
Infrastructura de tehnologia informației și de comunicare
este esențială în transmiterea rapidă a cunoașterii între organizațiile
implicate în procesul de transfer tehnologic, fiind un factor critic al
succesului. Existența acestei infrastructurii asigură o platformă prin care se
comunică date, se coordonează activități și se utilizează în comun informații.
Baza de cunoaștere științifică este aceea care furnizează experiența
tehnologică și învățarea
organizațională, influențând opțiunile
viitoare privind tehnologiile ce vor fi adoptate.
Capabilitățile personalului contribuie în mod
decisiv la succesul transferului tehnologic, prin existența unui proces de
învățare continuă și a unei expertize specifice.
Educația personalului, suportul tehnic și formarea
continuă asigură creșterea performanței firmei.
La implementarea unui
proiect de transfer tehnologic, există o serie de factori de risc și anume:
-
Factori de risc tehnologic;
-
Factori de risc ai afacerii;
-
Factori de risc de țară;
-
Factori de risc organizațional.
Riscul tehnologic este asociat cu noutatea și inadecvarea tehnologiei
transferate, într-un context dat. Procesul de transfer tehnologic impune formarea unor manageri potrivit
calificați pentru a conduce întregul proces de schimbare, în contextul
înțelegerii interacțiunilor dintre mediul local și cel global.
Inadecvarea unor tehnologii se poate datora unor factori
cum sunt:
-
Un răspuns nepotrivit cererii pieței;
-
Disfuncția asigurării sau a adaptării furnizării locale
de materii prime și material;
-
Incapacitatea de a adapta tehnologia la o scară mai mică
a producției;
-
Insuficienta utilizare a forței de muncă, determinate de
distorsiunea prețului sau de alte restricții;
-
Importul unor utilaje nepotrivite;
-
Alegerea unei tehnologii improprii, determinate de unele
restricții la achiziția tehnologiilor.
Riscul afacerii este exprimat prin riscul costului, riscul cererii,
riscul ratei de schimb și riscul profitului.
Profitabilitatea unei noi tehnologii nu poate fi garantată, la data
apariției acesteia.
Riscul de țară este asociat cu profilul țării care achiziționează noua
tehnologie, exprimat prin cadrul social,
politic, legal și disponibilitatea pentru infrastructura necesară.
Riscul organizațional este exprimat de capacitatea
managerială, în corelație cu expertiza parsonalului și infrastructura
existentă.
În cadrul structurilor de cercetare – dezvoltare și în
cel al unor procese de transformare de anvergură a organizațiilor receptoare,
transferul tehnologic se bazează pe creativitate și inovare.
Inovarea este instrumentul
specific al sistemului antreprenorial. Este actul care înzestrează sistemul cu
o nouă capacitate de a crea bogăţie. Inovarea crează un mijloc a cărei
întrebuinţare înzestrează ceva din natură cu valoare economică. Un exemplu, dat
de Peter F. Drucker, este deosebit de
elocvent: “Până acum un secol, nici
uleiul mineral care ieşea din pământ, nici bauxita – minereul din care se
extrage aluminiu – nu erau mijloace. Erau nişte neplăceri: ambele făceau
pământul nefertil. Mucegaiul era o calamitate, nu un mijloc. Bacteriologii
făceau eforturi disperate pentru a-şi proteja culturile de bacterii împotriva
contaminării cu această ciupercă, Apoi, în anii ’20, un medic londonez,
Alexander Fleming a realizat că această era exact distrugătorul
de bacterii pe care îl căutau bacteriologii, iar mucegaiul a devenit un mijloc
valoros” [8].
Acelaşi
lucru este adevărat şi pentru sfera socială şi pentru cea economică. Nu există
resurse mai mari în economie decât “puterea
de cumpărare”. Dar puterea de cumpărare este creaţia unui antreprenor
inovator. Webster (citat în [9]) defineşte inovarea drept “abilitate de a aduce ceva nou în existenţă”. Alţii consideră că
inovarea este un proces uman care conduce la un rezultat nou, util (rezolvă o
problemă existentă şi satisface o nevoie) şi inteligibil (poate fi reprodus)
[8, 9].
O foarte
utilă definiţie a inovării provine din literatura recentă asupra psihologiei
sociale. După Amabile (citat în [9]),
un produs sau o reacţie vor fi judecate ca fiind inovatoare până la
limita în care sunt noi şi compatibile, utile, corecte sau valabile scopului
vizat.
Bibliografie
1. x x x -
Definition of Technology Transfer,
The Federal Laboratory Consortium for Technology Transfer, SUA, 2001.
2. x
x x - Management of Technology, U.E.,2001, p. 72-79.
3. x x x - Oslo
Manual, GUIDELINES FOR COLLECTING
AND INTERPRETING INNOVATION DATA, Third edition, ISBN 92-64-6
01308-3 – OECD/EUROPEAN COMMUNITIES
2005.
4. Rânea,
C., Badea C. Dan - Bazele Inovării şi
Transferului de Tehnologie, Editura ELECTRA, Bucureşti, 2003, ISBN
973-806780-4. Editura ELECTRA este recunoscută CNCSIS – Lista 2002, poz. 54.
5. Rothwell,
Roy - Towards the Fifth-generation
Innovation Process. International Marketing Review, vol.11, No.1,1994,
pp.7-31.
6. Gann,
D. and Dodgson, M. - Innovation
Technology: How New Technologies Are Changing The Way We Innovate, National
Endowment for Science, Technology and the Arts, 2007, London.
7. L.Tahmooresnejad, M.A.Shafia,R.Salami - Identifying
Impact Factors in Technology Transfer with the Aim of Technology Localization,
World Academy of Science, Engineering and Technology 77, 2011.
8. Drucker, Peter F. – Innovation
and Entrepreneurship, Harper & Row Publishers Inc.,1986.
9. Kao, J. John – Entrepreneurship,
Creativity & Organization, Prentice Hall, Englewood Cliffs, New Jersey,
1989.
10. Roe, A. – Psychological
Approaches to Creativity in Science, Essays on Creativity in the Sciences,
Ed. M.A. Coler & H.K. Hughes, New York, 1963.
11. Eduard de Bono – Serios
Creativity, Harper Collins Publishers, London, 1992.
