Conf.univ. Dr. Gheorghe Mocuţa
Dr. ing. Dan C. Badea
Dr. ing. Dan C. Badea
Rezumat
Lucrarea prezintă modul în care se poate aplica noua strategie a cercetării, dezvoltării, inovării (CDI) şi o nouă legislaţie propusă pentru dezvoltarea cercetării din criminologie. Este analizată situaţia actuala si se fundamentează infiintarea unui nou institut - Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi Cercetări Criminologice.
This paper presents the application ways of the research & innovation strategy and the new proposed laws in the criminology research developping. The actual situation is analized and it is proposed the foundation of a new institute – National Institute of Forensic Expertise and Criminology Researches.
1. Introducere
România este o ţară cu o recunoscută tradiţie de cercetare criminologică şi criminalistică, cu o participare semnificativă la generarea şi dezvoltarea domeniului.
În domeniul prevenirii şi controlului criminalităţii, ţara noastră deţine o importantă bază ştiinţifică şi educaţională, ocupând o poziţie internaţională semnificativă atât la nivel regional cât şi european. Rata actuală relativ crescută a criminalităţii reprezintă o ameninţare gravă împotriva democraţiei, siguranţei publice, ordinii de drept şi capacităţii instituţionale în România. Drepturile şi libertăţile fundamentale sunt puse în pericol de fiecare dată când un cetăţean devine victimă a criminalităţii. Criminalitatea generează teamă în rândul populaţiei, slăbeşte încrederea acesteia în autorităţi şi în capacitatea lor de a se implica activ în dezvoltarea economică a statului. Prevenirea criminalităţii reprezintă ansamblul de măsuri noncoercitive destinate să reducă sau să contribuie la reducerea criminalităţii şi a sentimentului de insecuritate a cetăţenilor atât cantitativ, cât şi calitativ fie prin reacţia socială faţă de activitatea criminală, fie prin politicile şi intervenţiile create pentru a reduce potenţialul infracţional şi cauzele infracţiunii. Aceasta include activitatea de cercetare ştiinţifică, pe lângă cea a Guvernului, a instituţiilor competente, a organelor judiciare a autorităţilor locale, a asociaţiilor specializate, a sectorului privat şi voluntar şi a sectorului public sprijinit de media.
2. O nouă viziune politică
Pe baza analizei efectuate de autorii acestei lucrări, s-a constatat că România nu a adoptat o politică națională bazată pe un model de dezvoltare prin ştiinţă şi tehnologie, prin realizarea unei reale reforme a cercetării, în scopul racordării acesteia la cerinţele economiei și societății. Guvernele succesive ale României instalate după anul 1989 au subordonat cercetarea ştiinţifică domeniului educaţiei, când logic şi firesc ar fi fost ca aceasta să fie parte componentă a domeniului guvernamental. În aplicarea Planului Naţional de Cercetare, Dezvoltare, Inovare şi Programele Operaţionale nu au fost atinse obiectivele de a fi subvenţionată dezvoltarea infrastructurii de cercetare şi de a obţine rezultate ale cercetării semnificative pentru economia și societatea naţională. Sistemul de cercetare – dezvoltare – inovare (CDI) existent în România, nu este în măsură să asigure promovarea dezvoltării naționale, datorită unor slăbiciuni ale acestuia, ce au fost amplificate de actuala criză, printre care cele mai importante sunt:
● cheltuieli CDI extrem de mici, în comparaţie cu ţările industrializate;
● absenţa totală sau aproape totală a cercetării – dezvoltării în sectorul întreprinderilor, care este, în fond, principalul factor de inovare;
● fragmentarea CDI din sectorul public şi insuficienta orientare a acesteia spre nevoile sectorului industrial;
● slăbiciunea institutelor CDI finanţate din fonduri publice;
● prioritate excesivă acordată, de unele din aceste institute, cercetării fundamentale, în detrimentul cercetării aplicative, fragmentarea cercetării ştiinţifice, cu efect în structurarea unor mijloace nespecifice de finanţare a universităţilor şi sectoarelor academice;
● lipsa stimulentelor adecvate în favoarea CDI;
● gestionarea defectuoasă a fondurilor de cercetare;
● valorificarea superficială a rezultatelor CDI;
● dotarea precară a activităţii CDI;
● lipsa unei analize periodice a corelaţiei reale între necesităţile societăţii româneşti şi programele prioritare ca direcţie de cercetare în cadrul PNCDI, astfel încât să se asigure o creştere a ponderii proiectelor prioritare, ce se vor adjudeca prin licitaţie publică şi în special al celor de interes comunitar (ex. apa potabilă, apa uzată, gestionarea deşeurilor, poluarea aerului şi solului, energia, sănătatea);
● descurajarea activităţilor de inovare prin aplicarea unor taxe exagerate în raport cu venitul inventatorilor;
● criterii de evaluare la licitaţia de proiecte CDI în neconcordanţă cu scopul propus şi cu opţiunile asociaţiilor profesionale de ramură.
Sunt necesare o serie de măsuri pentru a fi implementate cât mai urgent în diversele domenii ale realităţii economice şi sociale ale României de azi.
Aceste măsuri sunt:
- Elaborarea unei politici naţionale de dezvoltare care să se bazeze pe următoarele cerinţe:
● eradicarea sistemului de coexistenţă a tehnologiilor de vârste diferite;
● promovarea unui transfer de tehnologii competitive pe piața Uniunii Europeane;
● redistribuirea activităţilor industriale;
● creşterea randamentelor industriale şi a calităţii produselor;
● stimularea investiţiilor străine în activităţi ce utilizează tehnologii de vârf;
● iniţierea şi dezvoltarea de nuclee şi centre de activităţi inovativ-antreprenoriale, ce utilizează capital intelectual şi financiar românesc sau mixt;
● asigurarea unui management strategic al pachetului de tehnologii ce se utilizează în redresarea industrială a României, în scopul diminuării importului şi creşterii exportului;
- Realizarea reformei sistemului naţional de cercetare – dezvoltare – inovare în scopul de a restructura conexiunile dintre ştiinţă, tehnologie, economie şi societatea civilă, astfel, încât să fie lăsată piaţa să decidă distribuţia primară a resurselor cercetării, dezvoltării, inovării (CDI) şi de a accelera comercializarea rezultatelor ştiinţifice şi tehnologice.
Obiectivele reformei sistemului naţional de cercetare, dezvoltare, inovare ar trebui să fie:
● Schimbarea structurii organizaţionale a sistemului naţional de cercetare – dezvoltare – inovare.
● Trecerea tematicii de CDI de la modelul tradiţional (defectuos) la modelul emergent, care face apel la transdisciplinaritate şi relevanţă strategică.
● Multiplicarea resurselor de finanţare a CDI şi perfecţionarea sistemului de finanţare.
● Schimbarea sistemului de management al unităţilor de CDI.
● Stimularea formării şi funcţionării organizaţiilor noi de cercetare (cu capital public sau privat).
● Schimbarea sistemului de evaluare a rezultatelor cercetării.
● Perfecţionarea sistemului de comunicare şi diseminare a rezultatelor cercetării.
● Oprirea fluxului de migrare / emigrare a specialiştilor din CDI.
- Scopul fundamental al politicii naţionale de dezvoltare ar putea fi implementarea rapidă a noilor concepte tehnologice, prin stimularea iniţiativelor organizaţionale referitoare la producţia materială, operaţii şi servicii. Obiectivele şi sarcinile politicii naţionale ar putea fi:
● corectarea sistemului fiscal şi de taxe, precum şi a politicii de credite şi subvenţii destinate activităţilor tehnologice inovative din economie;
● optimizarea condiţiilor legale pentru înfiinţarea de noi forme organizaţionale (în cercetare, producţie, servicii), pentru facilitarea şi creşterea vitezei de reacţie la introducerea tehnologiilor noi;
● dezvoltarea sistemelor de reţele informatizate pentru achiziţia, procesarea şi accesarea datelor, în scopul amplificării sistemelor suport ale deciziei, incluzând un sistem pentru consultanţă tehnologică şi de marketing în folosul întreprinderilor;
● creşterea motivaţiei financiare a elaboratorilor şi aplicatorilor de tehnologii noi;
● reformarea sistemului naţional de cercetare – dezvoltare – inovare;
● sprijinirea şi dezvoltarea organizaţiilor independente (neguvernamentale) de transfer tehnologic;
● amplificarea cercetării tehnologice inventive de performanţă, prin creşterea sistematică a fondurilor publice alocate pentru cercetare-dezvoltare;
● dezvoltarea domeniilor de cercetare tehnologică inovativă, ale căror rezultate aduc profit în economie;
● dezvoltarea sectoarelor industriale care sunt semnificative pentru activităţile inovative din economie, în mod deosebit, în domeniul dezvoltării industriilor „high-tech”;
● restructurarea şi privatizarea entităţilor economice corelată cu includerea institutelor de cercetare tehnologică de profil în structura marilor agenţi economici de producţie sau a universităţilor tehnice;
● dezvoltarea atitudinilor favorabile procesului de inovare în comunitate, prin utilizarea sistemului educaţional la fiecare nivel. Programele educaţionale vor cuprinde elemente de asigurare a elevilor şi studenţilor pentru asimilarea cunoaşterii aplicabile în domeniul ştiinţelor exacte şi tehnice;
● dezvoltarea infrastructurilor şi a instituţiilor care sprijină activităţile tehnologice inovative şi conexiunile dintre sectorul de cercetare-dezvoltare şi economie;
● dezvoltarea comerţului cu rezultatele cercetării ştiinţifice şi acordarea sprijinului pentru înfiinţarea şi dezvoltarea organizaţiilor de transfer tehnologic;
● dezvoltarea relaţiilor de cooperare ştiinţifică şi tehnologică cu străinătatea şi crearea condiţiilor optime (politice, juridice şi economice) favorabile investiţiilor cu capital străin şi importurilor / exporturilor de tehnologii.
Pentru realizarea acestor obiective şi sarcini, ar putea fi utilizate instrumente manageriale şi fiscale, precum şi alte instrumente care să asigure eficienţa practică a politicii naționale prefigurate.
În ceea ce priveşte instrumentele manageriale, ar fi important să se creeze mecanismul de stimulare a formării de structuri manageriale de grup şi de gestionare profesioniste, care să poată prelua conducerea unităţilor cu capital majoritar de stat, până la încheierea procesului de privatizare din industrie, cercetare, agricultură.
În ceea ce priveşte instrumentele fiscale, acestea pot fi:
● perfecţionarea sistemului prin care cheltuielile pentru asigurarea performanţei tehnologice să fie incluse în costurile beneficiilor obţinute;
● deducerea totală, din beneficiul ce face subiectul impozitării, a cheltuielilor pentru investiţii de capital în implementarea tehnologiilor noi, într-o perioadă mai mare de un an fiscal;
● scutire de impozit pentru persoanele fizice şi juridice creatoare de noi tehnologii şi, mai ales, de invenţii;
● corelarea, pe domenii tehnologice, a regimului de taxe şi de scutiri de impozit pentru stimularea exportului de produse competitive.
În acord cu o asemenea politică naţională de dezvoltare, se impun de urgenţă măsuri de restructurare a sistemului naţional de cercetare – dezvoltare – inovare, cum ar fi:
● realizarea în cadrul Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică a unei baze de date, cu acces liber, care să cuprindă toate abordările tematice de cercetare pe domenii, efectuate de entităţile de cercetare – dezvoltare pe ultimii 20 de ani;
● analizarea periodică a corelaţiei reale dintre necesităţile societăţii româneşti şi obiectivele programelor prioritare de cercetare din cadrul Planului Național de Cercetare, Dezvoltare, Inovare;
● creşterea ponderii proiectelor adjudecate prin licitaţie publică în realizarea obiectivelor de interes comunitar;
● simplificarea metodologiei de participare la competiţia de proiecte, evaluarea urmând a fi efectuată pe baza ofertei ştiinţifice şi a planului de afaceri;
● formarea de colective independente multidisciplinare pentru evaluarea propunerilor de proiecte;
● eliminarea corupţiei din sistemul competiţiei publice de proiecte;
● restructurarea şi mărirea bugetului alocat cercetării, în scopul optimizării calităţii finanţării şi al simplificării operaţiunilor de decontare;
● inventarierea riguroasă a aparatelor şi dotărilor achiziţionate de entităţile de cercetare, dezvoltare, inovare, pentru transformarea acestora în baze cu utilizatori multipli;
● perfecţionarea sistemului de comunicare – diseminare a rezultatelor cercetării, prin amplificarea subvenţiei pentru publicaţii ştiinţifice şi editarea unui anuar al rezultatelor cercetării ştiinţifice din România;
Un mediu favorabil pentru aplicarea creativă a tehnologiilor influenţează pozitiv creşterea economică, securitatea naţională şi stabilitatea socială. Acest scop s-ar putea îndeplini prin stimularea şi promovarea atitudinilor favorabile tehnologiilor noi în comunitate şi printre entităţile economice. Pentru a schimba starea existentă de fapt, este necesar a se cataliza structurarea unor noi relaţii şi mecanisme ale comunităţii ştiinţifice, societăţii civile şi ale cooperării internaţionale pentru promovarea inovării şi stimularea excelenţei, pe baza unei reforme reale şi eficiente a sistemului de cercetare, dezvoltare, inovare. Pe baza acestor măsuri, cercetarea românească trebuie să devină şi furnizor de competenţă în societatea românească, pentru tehnologiile preluate şi perfecţionarea celor asimilate. În timp ce se asigură standarde înalte ale educaţiei şi inovării, cercetarea conduce la formarea acelor noi cercetători, de care este nevoie în sistemul de cercetare şi în întreaga societate românească. Cercetarea ne poate asigura rezultate concrete şi poate da un impuls puternic dezvoltării de noi produse româneşti. Fără cercetare nu putem avea prosperitate, deci rezultă că cercetarea este esenţială pentru starea spirituală şi materială a naţiunii, în viitor. Cercetarea românească trebuie să fie o parte independentă şi semnificativă a cercetării mondiale. În acelaşi timp, cercetarea românească este o parte a culturii europene şi mondiale, iar România trebuie să-şi aducă contribuţia la asigurarea continuităţii acestei culturi.
3. Strategia Naţională de Cercetare – Dezvoltare - Inovare
HOTĂRÂREA GUVERNULUI Nr. 217 din 28 februarie 2007 a aprobat Strategia naţională în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării pentru perioada 2007 – 2013. Strategia naţională în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării pentru perioada 2007 - 2013 se bazează pe viziunea societăţii româneşti cu privire la rolul ştiinţei, tehnologiei şi inovării în dezvoltarea societăţii cunoaşterii în România, pentru progresul economic şi social. Având în vedere faptul că România este stat membru al Uniunii Europene începând cu anul 2007, Strategia CDI asigură şi coerenţa cu principalele documente politice specifice la nivel comunitar. Strategia reafirmă rolul statului în domeniul cercetării, dezvoltării, inovării, acela de a crea condiţii şi de a stimula, pe de o parte, crearea de cunoaştere, iar, pe de altă parte, aplicarea cunoaşterii în interesul societăţii, prin inovare. Strategia oferă baza pentru reorganizarea sistemului de cercetare, dezvoltare, inovare, şi stabileşte principalele domenii, precum şi modul în care se va concentra investiţia publică în cercetare şi dezvoltare pentru susţinerea inovării în următorii ani. Prin lansarea strategiei, România îşi prezintă decizia politică de a construi o societate bazată pe cunoaştere, deschisă valorilor şi competiţiei internaţionale. Se vor promova colaborarea şi parteneriatul internaţional în cercetări avansate, pe teme de interes ştiinţific şi tehnologic general, cu accent pe domeniile în care acestea pot contribui şi la rezolvarea unor probleme de interes ştiinţific şi socio-economic ale României, asigurându-se nivelul competitiv dorit al sistemului cercetare, dezvoltare, inovare, românesc. Strategia are ca obiectiv recuperarea decalajelor existente faţă de nivelul ţărilor europene şi pregăteşte sistemul de cercetare, dezvoltare, inovare,din România pentru a-şi identifica şi consolida, prin deschidere internaţională, parteneriat şi competiţie, acele zone unice în care România poate să exceleze. Sistemul românesc de cercetare, dezvoltare, inovare, a traversat o perioadă extrem de dificilă după 1989: subfinanţarea şi restructurarea întârziată nu au dat şansa de racordare la tendinţele mondiale din ştiinţă şi tehnologie, decât în cazuri izolate, iar sectorul încă fragil al întreprinderilor din România nu a putut exercita o cerere reală pentru inovare. Practic izolat, sistemul de cercetare-dezvoltare s-a fragmentat, diferitele componente urmărind asigurarea supravieţuirii cu minimul de resurse existente, în principal prin finanţare publică, în cadrul unor subsisteme în bună măsură formale şi autarhice. Sub efectul subfinanţării cronice, numărul de cercetători a scăzut drastic în perioada 1990 - 2007, simultan cu creşterea medie de vârstă. Atractivitatea redusă a carierei în cercetare a determinat pierderi calitative la nivelul resurselor umane şi a făcut extrem de dificilă atragerea tinerilor performanţi în cercetare. Mulţi cercetători performanţi au ales plecarea în străinătate. Nivelul scăzut al salariilor în cercetare, dezvoltare, inovare, ar putea fi considerat ca determinant pentru activitatea scăzută, dar în realitate motivele sunt complexe, legate de reforma instituţională întârziată, de calitatea scăzută a infrastructurii de cercetare-dezvoltare, de lipsa unui sistem de evaluare care să stimuleze şi să recompenseze performanţa reală, excelenţa. Unul dintre cele mai puternice motive poate fi considerat lipsa clarităţii şi transparenţei privind promovarea în cariera profesională. Cu toate acestea, România dispune încă de resurse umane şi tradiţie în anumite domenii ale ştiinţei şi tehnologiei, inclusiv în criminologie şi criminalistică, iar prezenta strategie creează premisele recunoaşterii şi stimulează dezvoltarea acestora.
Obiectivele strategice ale sistemului de cercetare, dezvoltare, inovare:
Sistemul de cercetare, dezvoltare, inovare,din România are rolul de a dezvolta ştiinţa şi tehnologia, cu scopul de a creşte competitivitatea economiei româneşti, de a îmbunătăţi calitatea socială şi de a spori cunoaşterea cu potenţial de valorificare şi lărgire a orizontului de acţiune.
Pentru îndeplinirea acestui rol, sistemul de cercetare, dezvoltare, inovare, are 3 obiective strategice:
1. Crearea de cunoaştere, respectiv obţinerea unor rezultate ştiinţifice şi tehnologice de vârf, competitive pe plan mondial, având ca scop creşterea contribuţiei sistemului românesc de cercetare, dezvoltare, inovare, la dezvoltarea stocului mondial de cunoaştere, creşterea vizibilităţii internaţionale şi transferul rezultatelor în economie şi societate. Atingerea acestui obiectiv presupune integrarea în reţele internaţionale şi promovarea excelenţei în cercetare. Se vor susţine şcoli de excelenţă cu recunoaştere internaţională, având masa critică şi facilităţile necesare cercetării de performanţă, experienţă în formarea tinerilor cercetători prin doctorat, precum şi condiţii pentru tinerii cercetători postdoctoranzi. Se vor crea poli de excelenţă prin finanţarea unor proiecte propuse de personalităţi cu potenţial deosebit, apreciat internaţional, cu precădere tineri. Un accent deosebit se va pune pe formarea tinerilor cercetători în şcoli doctorale sau postgraduale de excelenţă, care să le asigure o pregătire corespunzătoare şi dezvoltarea capacităţii de a realiza cercetări avansate. Pentru aceasta va trebui ca şcolile să fie atractive pentru cercetători performanţi, cu experienţă în supervizarea tinerilor doctoranzi, indiferent de naţionalitate.
2. Creşterea competitivităţii economiei româneşti prin inovare cu impact la nivelul agenţilor economici şi prin transferul cunoştinţelor în practica economică. Acest obiectiv vizează obţinerea unor rezultate tehnologice de vârf, cercetări de tipul rezolvare de probleme complexe (problem solving) de interes local, regional, naţional sau formulate de agenţi economici, precum şi dezvoltarea de tehnologii, produse şi servicii inovative cu aplicabilitate directă. Vor fi stimulate parteneriate între universităţi, institute de cercetare şi agenţi economici. Se va susţine crearea prin competiţie de centre de competenţă şi platforme tehnologice, cu finanţări şi / sau cofinanţări pe durate medii de timp, de 5 - 7 ani. Schemele de finanţare vor avea în vedere aspectele legate de ajutorul de stat pentru cercetare, dezvoltare, inovare.
3. Creşterea calităţii sociale prin dezvoltarea de soluţii, inclusiv tehnologice, care să genereze beneficii directe la nivelul societăţii. Din această categorie fac parte soluţiile la probleme locale, regionale şi naţionale legate de coeziunea şi dinamica socială, de creşterea eficienţei politicilor, precum şi probleme legate de sănătate, mediu, infrastructură, amenajarea teritoriului şi valorificarea resurselor naţionale.
În realizarea celor trei obiective strategice trebuie avute în vedere următoarele obiective specifice:
- obţinerea unor rezultate ştiinţifice de excelenţă, reflectate în creşterea numărului de articole în publicaţii din fluxul principal de cunoaştere; plasarea între primele 35 de ţări în ceea ce priveşte publicaţiile indexate ISI (în perioada 1995 - 2005 situându-se pe locul 48);
- creşterea de 10 ori a numărului de brevete EPO la un milion de locuitori până în 2013 (având ca referinţă 1,72 în 2003, faţă de 137 media UE 25);
- triplarea numărului de brevete înregistrate de OSIM în 2013 faţă de 2006 şi creşterea ponderii brevetelor high-tech;
- dublarea ponderii firmelor inovative (care a reprezentat 19% în perioada 2002 - 2004, potrivit "Community Innovation Survey").
- triplarea numărului de cercetători până în anul 2013, concomitent cu descreşterea mediei de vârstă a cercetătorilor sub 40 de ani;
- asigurarea unui număr mediu anual de 2.000 de burse doctorale;
- creşterea ponderii doctorilor şi a doctoranzilor până la peste 50% din totalitatea cercetătorilor;
- creşterea atractivităţii carierei în cercetare prin asigurarea accesului şi posibilitatea dezvoltării carierei pentru cei performanţi;
- atragerea de cercetători cu experienţă, tineri cercetători postdoctoranzi şi doctoranzi, indiferent de naţionalitate, România devenind o destinaţie de interes pentru excelenţa ştiinţifică;
- creşterea accesului la infrastructuri de cercetare performante prin participarea la mari infrastructuri internaţionale de cercetare, precum şi prin dezvoltarea facilităţilor de cercetare de interes naţional şi stimularea creării de laboratoare performante cu utilizatori multipli.
4. Necesitatea reorganizării şi dezvoltării cercetării ştiinţifice din criminologie şi criminalistică
În scopul aplicării strategiei naţionale în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării, a fost analizată situaţia actuală din criminologie şi criminalistică. Mai mulți factori determinanţi stau la baza activităţii infracţionale, dintre care amintim: un făptuitor suficient de motivat, o ţintă adecvată, o conjunctură favorabilă şi absenţa unei împrejurări care să prevină sau să împiedice săvârşirea faptei. Efectul activităţii de prevenire îl reprezintă eliminarea unuia dintre cei patru factori, împiedicând astfel comiterea infracţiunii. Prevenirea şi controlul criminalităţii vizează criminalitatea economico-financiară, criminalitatea urbană, traficul de fiinţe umane, violenţa în familie, delincvenţa juvenilă, victimizarea, criminalitatea informatică. Actualele dezvoltări ale tehnologiei, mai ales în domeniile informaţiei şi comunicaţiei facilitează amplificarea procesului infracţional bazat pe tehnologie. Acestea se referă la:
- globalizarea şi emergenţa a noi economii;
- utilizarea crescută şi larg răspândită a serviciilor de „broadband”, a tehnologiilor telofoanelor mobile şi de „wireless” ;
- utilizarea crescută a sistemelor de plată electronică;
- schimbări în utilizarea de către guvern a tehnologiei pentru a permite populaţiei să realizeze tranzacţii sigure, incluzând participarea la dezvoltarea procesului democratic.
Dinamica fenomenului infracţional din ultimii ani şi eforturile instituţiilor statului şi ale societăţii civile de a-i face faţă într-o manieră coerentă şi eficace, impune aplicarea unei strategii naţionale de prevenire a criminalităţii bazată pe cunoaştere ştiinţifică. Acest lucru este deplin posibil deoarece există o bază teoretică bogată consacrată acestui domeniu: acte normative româneşti, programe şi recomandări ale Uniunii Europene şi ale Organizației Națiunilor Unite, strategii elaborate recent în alte ţări. Noile evoluţii contemporane demonstrează pericolul criminalităţii pentru dezvoltarea socială şi pentru dreptul cetăţenilor de a trăi în securitate. Peste tot in lume, statisticile oficiale arată creşteri importante ale criminalităţii, dar si eforturi din ce în ce mai mari pentru ai face faţă atât la nivel de stat cât mai ales la nivel comunitar. Traversăm o perioadă în care, la marile flageluri sociale cunoscute - corupţia, sărăcia, şomajul, drogurile, alcoolismul - se adaugă terorismul, crima organizată, degradarea mediului urban precum şi factori subtili ca abuzurile, discriminările, absenţa controlului, promovarea violenţei prin mass-media. Toţi aceşti factori se conjugă, desigur, cu cei particulari unei ţări sau unei regiuni amplificând vulnerabilitatea socială şi costurile criminalităţii. Grupurile care suferă cel mai mult din cauza unei rate înalte a criminalităţii, rămân mereu aceleaşi: tinerii, vârstnicii, femeile, persoanele singure, cei care trăiesc în cartiere marginalizate. Deşi riscurile imediate par urgente, ameliorări de durată apar doar când sunt abordaţi factorii indirecţi: sărăcia, incultura, şomajul, lipsa perspectivei, etc. Ca urmare, prevenirea criminalităţii devine un imperativ al acestei perioade pentru România, în care obiectivele principale sunt ordinea socială, consolidarea mecanismelor de respectare şi aplicare a legilor, formarea şi solidarizarea publicului la acţiunile preventive, supravegherea şi evaluarea riscurilor în timp şi spaţiu. În acest context guvernul ar trebui să îşi propună să aplice o strategie naţională de prevenire a criminalităţii fundamentată pe cunoaştere ştiinţifică. Înfiinţarea, în acest domeniu strategic de interes naţional, a unui institut naţional de cercetare-dezvoltare este cu atât mai necesară cu cât în acest domeniu nu există un astfel de institut al cărui scop să fie acela de a asigura desfăşurarea activităţilor de cercetare-dezvoltare, precum şi consolidarea competenţei ştiinţifice şi tehnologice în domeniul în care activează, potrivit prevederilor de la art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Prin HG nr. 1918 / 2006 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 83 / 2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justitiei, publicată în Monitorul Oficial nr. 13 din 9 ianuarie 2007 a fost dispusă desfiinţarea, la data de 31 ianuarie 2007, a Institutului Naţional de Criminologie din subordinea Ministerului Justiţiei. Ca urmare a acestei măsuri, s-au desfiinţat şi cele 32 de posturi aprobate pentru Institutul Naţional de Criminologie, cu excepţia a 19 posturi de personal de specialitate din categoria consilierilor juridici, sociologilor, psihologilor sau a filologilor, precum şi de funcţionar public şi personal contractual, care au fost redistribuite în cadrul aparatului propriu al Ministerului Justiţiei, în funcţie de necesităţi, şi a unui post de funcţionar public care a fost redistribuit la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, care funcţionează în prezent conform H.G. nr. 368 din 03.07.1998, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 03.07.1998. Urmare a prevederilor HG nr. 551/2007, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică a început desfăşurarea acţiunii de evaluare şi acreditare a unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare. În conformitate cu art. 3, alin. (3) din ANEXA 1 a HG nr. 551/2007, atestarea / reatestarea capacităţii de a desfăşura activităţi de cercetare-dezvoltare este obligatorie pentru unităţile de cercetare-dezvoltare care doresc să participe la activităţile de cercetare-dezvoltare finanţate din fonduri publice. Deoarece, prin art. 10, alin. (c) din H.G. nr. 368 din 03.07.1998, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice are în obiectul de activitate activităţi de documentare şi cercetare ştiinţifică, acesta trebuie să se acrediteze, conform HG nr. 551/2007. În actuala formă de organizare, care nu respectă prevederile HG nr. 637 din 29/05/2003, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice nu îndeplineşte condiţiile de a fi acreditat, conform HG nr. 551/2007. Prin reorganizarea activităţii Institutul National de Expertize Criminalistice, sub forma unui institut naţional de cercetare-dezvoltare în domeniul criminologiei şi al expertizei criminalistice, s-ar creea condiţiile legale de acreditare şi de finanţare a activităţii din fonduri publice. Strategia naţională în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării pentru perioada 2007 – 2013, aprobată prin HG nr. 217 din 28 februarie 2007, se bazează pe viziunea societăţii româneşti cu privire la rolul ştiinţei, tehnologiei şi inovării în dezvoltarea societăţii cunoaşterii în România, pentru progresul economic şi social. Având în vedere faptul că România este stat membru al Uniunii Europene începând cu anul 2007, Strategia de cercetare, dezvoltare, inovare, asigură şi coerenţa cu principalele documente politice specifice la nivel comunitar. Conform art. 17 din Ordonanţa nr. 57 din 16 august 2002 privind cercetarea stiintifica si dezvoltarea tehnologica, aprobată prin Legea nr. 324/2003:
“(1) Institutul naţional de cercetare-dezvoltare - INCD, reglementat prin prezenta ordonanţă, denumit în continuare institut naţional, reprezintă o formă de organizare instituţională specifică activităţilor de cercetare-dezvoltare, cu scopul de a asigura desfăşurarea acestor activităţi, precum şi consolidarea competenţei ştiinţifice şi tehnologice în domeniile de interes naţional, stabilite în acord cu strategia de dezvoltare a României.
(2) Institutul naţional este persoană juridică română care are ca obiect principal activitatea de cercetare-dezvoltare şi care funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, calculează amortismente şi conduce evidenţa contabilă în regim economic.
(3) Institutul naţional are patrimoniu propriu şi administrează patrimoniul public şi privat al statului pentru asigurarea desfăşurării activităţii şi funcţionează în coordonarea unui organ de specialitate al administraţiei publice centrale.
(4) Institutul naţional participă la elaborarea strategiilor de dezvoltare în domeniul specific, desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare pentru realizarea obiectivelor cuprinse în Strategia naţională de cercetare, constituie baze de competenţă ştiinţifică şi tehnologică, de expertiză, de perfecţionare a resurselor umane şi de documentare ştiinţifică şi tehnică”.
Conform art. 18 din Ordonanţa nr. 57 din 16 august 2002 :
“(1) Înfiinţarea institutului naţional se face prin hotărâre a Guvernului, pe baza rezultatelor evaluării privind îndeplinirea condiţiilor pentru acreditare, cu avizul autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare, la propunerea organului administraţiei publice centrale coordonator în domeniul de activitate al unităţii.
(2) Înfiinţarea şi acreditarea unui institut naţional trebuie să asigure concentrarea resurselor financiare şi umane în domeniile de cercetare, orientate spre obiective de interes major”.
Institutul Naţional de Expertize Criminalistice are toate capabilităţile (dotări tehnice şi logistice de vârf pe plan naţional; personal de înaltă calificare; activitate de cercetare ştiinţifică şi de expertiză cu rezultate deosebite în domeniul criminalisticii şi criminologiei, precum şi vizibilitate internaţională) pentru a putea fi reorganizat ca institut naţional de cercetare-dezvoltare prin hotărâre a Guvernului, în temeiul art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Întrucât, prin activitatea de cercetare-dezvoltare, expertize criminalistice şi a altor servicii pe care le desfăşoară în domeniul criminalisticii şi criminologiei, cu implicaţii majore în politica de securitate a ţării, este o unitate de importanţă strategică, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice ar trebui să se reorganizeze ca institut naţional de cercetare-dezvoltare în subordinea Ministerului Justiţiei.
Institutul naţional de cercetare-dezvoltare, ce ar fi înfiinţat prin reorganizarea Institutului Naţional de Expertize Criminalistice., ar putea asigura consolidarea şi dezvoltarea domeniul în care activează prin:
-participarea la elaborarea strategiilor de dezvoltare ale domeniului,
-desfăşurarea de activităţi de cercetare-dezvoltare pentru realizarea obiectivelor din Strategia Naţională,
-asigurarea unor servicii specializate de înalt nivel,
-asigurarea şi dezvoltarea parteneriatului internaţional în domeniul ştiinţific şi criminalistic.
În acest sens, Ministerului Justiţiei a iniţiat în anul 2008 un proiect de hotărâre a Guvernului, prin care se stabileau: forma de organizare, denumirea, sediul, obiectul de activitate, organul administraţiei publice în subordinea căruia funcţionează, patrimoniul - public, privat, precum şi bunurile proprii, modificarea raporturilor de muncă ale personalului existent la data reorganizării, modalităţile de finanţare, şi se aprobă principiile regulamentului de organizare şi funcţionare a institutului naţional de cercetare-dezvoltare, conform Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare aprobat prin H.G. nr. 637/2003.
Actualmente, la nivel instituţional, funcţionează Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, instituţie a cărei organizare şi funcţionare este reglementată prin Hotărârea Guvernului nr. 368 / 1998. Actuala formă de organizare a Institutul Naţional de Expertize Criminalistice nu permite acoperirea unor domenii de activitate de o deosebită importanţă pentru cercetarea criminologică şi combaterea fenomenului infracţional, nefiind posibilă fundamentarea bazelor ştiinţifice ale prevenirii şi controlului criminalităţii şi luptei împotriva fenomenului infracţional. De asemenea, reglementarea obiectului de activitate al Institutului este lacunară şi caducă, impunându-se crearea cadrului legal care să permită creşterea competitivităţii activităţilor de prevenire şi control al criminalităţii, în scopul sprijinirii prin aceste mijloace a luptei împotriva fenomenului infracţional.
În acest context, în scopul eficientizării activităţii de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional, precum şi de îmbunătăţire a activităţii de efectuare a expertizelor în domeniul criminalistic, este necesară îmbunătăţirea cadrului instituţional existent, prin înfiinţarea unui organism de cercetare-dezvoltare având ca principal obiect de activitate desfăşurarea activităţilor de cercetare-dezvoltare în domeniul prevenirii şi controlului fenomenului infracţional, consolidarea şi dezvoltarea activităţilor de cercetare ştiinţifică şi tehnologică în domeniu, precum şi efectuarea expertizelor în domeniul criminalistic, asigurându-se în acest fel accesul la performanţă ştiinţifică şi creşterea nivelului de cunoştinţe în domeniile ştiinţelor criminologice şi a calităţii activităţii de efectuare a expertizelor în domeniul criminalistic.
Proiectul de hotărâre amintit mai sus avea ca obiect înfiinţarea Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi Cercetări Criminologice, instituţie aflată în subordinea Ministerului Justiţiei, prin reorganizarea Institutului Naţional de Expertize Criminalistice,instituţie care se desfiinţează. La nivel funcţional, Institutul urma să fie organizat şi să funcţioneze în condiţiile stabilite de Ordonanţa Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, se propunea redefinirea obiectului de activitate al institutului, în vederea creării cadrului legislativ pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii de cercetare criminologică şi combatere a fenomenului infracţional. Astfel, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi Cercetări Criminologice urma să aibă ca principal obiect de activitate fundamentarea bazelor ştiinţifice ale prevenirii şi controlului criminalităţii, prin asigurarea accesului la performanţă ştiinţifică, efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi sprijinirea Ministerului Justiţiei în stabilirea şi îndeplinirea obiectivelor de politică penală. În acest scop, institutul propus urma să aibă ca atribuţii principale următoarele:
- efectuarea de expertize criminalistice, la solicitarea organelor judiciare, precum şi întocmirea de avize de specialitate, la cererea birourilor notarilor publici sau a altor instituţii publice sau private;
- propunerea de soluţii tehnice şi programe de calcul, metodologii de experimentare şi de expertiză criminalistică;
- desfăşurarea de activităţi de prevenire a faptelor de încălcare a legii, pe baza generalizării practicii de expertiză şi a posibilităţilor oferite de noile descoperiri tehnice şi ştiinţifice;
- desfăşurarea de servicii de documentare şi de cercetare ştiinţifică în domeniul criminalistic şi criminologic, precum şi întocmirea de lucrări cu caracter de îndrumare metodologică;
- sprijinirea învăţământul universitar şi postuniversitar cu material documentar şi cu alte mijloace necesare procesului de învăţământ şi asigurarea perfecţionării profesionale a experţilor, precum şi pregătirea candidaţilor la funcţia de expert;
- efectuarea de servicii de diseminare, de documentare şi cercetare în domeniul criminologiei;
- organizarea de cursuri de perfecţionare profesională în domeniul criminologiei şi criminalisticii pentru judecători, procurori şi experţi criminalişti autorizaţi, potrivit legii;
- editarea de publicaţii de specialitate, precum şi efectuarea de traduceri ale documentaţiilor ştiinţifice în materie;
- întocmirea de studii ştiinţifice de specialitate precum şi analize specifice în domeniile de activitate;
- organizarea de cursuri, congrese, colocvii sau seminarii în domeniile de activitate specifice;
- acordarea de consultanţă şi efectuarea de expertize în materia drepturilor de proprietate intelectuală;
- asigurarea, în condiţiile legii, a participării la dezvoltarea parteneriatului internaţional în domeniul ştiinţific, criminalistic şi criminologic.
Pe baza acestor măsuri legislative şi organizatorice, prin strategia avută în vedere, Ministerul Justiţiei urma să aibă următoarele obiective ale reorganizării cercetării ştiinţifice de criminologie şi activităţii de expertiză criminalistică:
a) Perfecţionarea structurii organizatorice prin orientarea activităţii către activităţi de cercetare – dezvoltare şi de expertiză criminalistică acreditate.
Structura organizatorică a noului institut să fie grupată pe clase de activităţi din domeniul cercetării – dezvoltării şi expertizei criminalistice, conform clasificării CAEN, astfel încât acestea să fie supuse procedurilor de introducere a managementului calităţii totale şi ale acreditării conform HG nr. 551/2007.
b) Valorificarea eficientă a resurselor umane.
În privinţa valorificării eficiente a resurselor umane, se aveau în vedere următoarele componente principale:
- creşterea exigenţelor în recrutarea personalului;
- realizarea unui echilibru între numărul personalului direct productiv şi cel auxiliar.
În legătură cu gestiunea resurselor umane, cu recrutarea şi promovarea personalului, se propuneau, în prezent şi în perspectivă, următoarele acţiuni importante:
- elaborarea unui program special în domeniul recrutării personalului şi acordării titlurilor ştiinţifice (condiţii, criterii cantitative şi calitative, organizarea concursurilor, soluţionarea contestaţiilor etc.);
- efectuarea de stagii pentru specializări în străinătate şi utilizarea la maximum a burselor oferite de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi de alte instituţii, organizaţii şi consorţii din ţară şi din străinătate;
- flexibilizarea mobilităţii de cercetare ştiinţifică, în sensul atragerii personalului din cercetarea ştiinţifică în activităţile didactice ale universităţilor şi invers;
- realizarea unor programe comune de cercetare ştiinţifică care să corespundă profilurilor diferitelor universităţi şi institute de C-D;
- diferenţierea sistemului de salarizare, corelată cu creşterea în plan naţional a nivelului salarizării, prin sistemul de normare, dar şi prin performanţele individuale anuale şi contribuţiile individuale sau colective la generarea de venituri pentru centru;
c) Consolidarea patrimonială a institutului.
Pentru consolidarea patrimonială a institutului se aveau în vedere următoarele realizări posibile:
- realizarea, dotarea şi informatizarea unei biblioteci naţionale pentru domeniul criminologiei şi expertizei criminalistice;
- dotarea compartimentelor institutului cu aparatură modernă care să poată fi utilizată pentru activităţile specifice;
- dezvoltarea reţelei de informatizare a compartimentelor institutului;
- lucrări de reparaţii curente şi capitale ;
- realizarea unor demersuri împreună cu conducerea institutului pentru autorizarea la C.N.C.S.I.S. a Editurii institutului, care urmează să tipărească cursuri, manuale, cărţi, publicaţii de specialitate etc.
d) Diversificarea surselor de finanţare.
Principiile care sunt au fost luate în considerare privind finanţarea institutului se refereau la :
- diversificarea surselor de finanţare;
- creşterea permanentă a veniturilor extrabugetare;
- stabilirea şi aplicarea principiilor autonomiei financiare la nivelul institutului;
- folosirea eficientă a resurselor alocate de la buget şi repartizate institutului conform principiului finanţării globale.
- identificarea locurilor şi a mijloacelor de reducere a cheltuielilor ;
- identificarea şi atragerea unor noi resurse de finanţare ;
În vederea aplicării acestor principii se propuneau, o serie de acţiuni:
- instituirea unor norme şi proceduri pentru rezolvarea în bune condiţii a competenţelor administrativ-financiare transmise de conducerea institutului spre compartimente şi sporirea corespunzătoare a responsabilităţilor acestora;
- creşterea finanţării complementare prin: taxe legale, venituri obţinute de la agenţi economici, venituri din activitatea de prestări de servicii, din cercetarea ştiinţifică, consultanţă, activităţi editoriale, din donaţii şi sponsorizări, asocieri, dobânzi etc.
e) Perfecţionarea managementului institutului
Varianta propusă, pentru conducerea institutului, era managementul “prin proiecte de stat major”. Această variantă se caracterizează prin funcţionarea unor echipe de proiect aflată în subordinea nemijlocită a directorilor de proiecte. Acest tip de management permite promovarea unei structuri de tip material, care urmează, atât, schimbarea, cât şi eficienţa organizaţională. De asemenea, astfel apare posibilitatea reducerii duratei activităţilor institutului, în comparaţie cu varianta clasică, cât şi facilitarea contactelor ştiinţifice, tehnice, manageriale şi comerciale. În activitatea institutului urma să se implementeze principiile managementului calităţii totale.
5. Concluzii
Adoptarea acestui proiect de hotărâre a fost blocată la finele anului 2008, blocându-se astfel dezvoltarea sistemului de cercetare – dezvoltare în domeniile criminalisticii şi criminologiei. Apariția noului institut propus de autori, ca parte componentă a sistemului naţional de cercetare – dezvoltare, urma să aibă ca finalitate intensificarea luptei împotriva fenomenului infracţional, precum şi sprijinirea amplificată a activităţii Ministerului Justiţiei în stabilirea şi îndeplinirea obiectivelor sale de politică penală.
6. Bibliografie
1. Patricio Morcillo, Jose M. Rodriguez-Anton, Luis Rubio (2007) - Corporate culture and innovation: in search of the perfect relationship, International Journal of Innovation and Learning 2007 - Vol. 4, No.6 pp. 547 - 570.
2. Mocuța Gheorghe (2004), Criminalitatea organizata si spalarea banilor, ed. Noul Orfeu, Buc. 2004
3. Radu Marin, Badea C. Dan, Mocuța Gheorghe (2208) - Politica ştiinţei – o nouă viziune, Editura Performantica, Iași, ISBN: 978 – 973 – 730 – 542 - 8
4. María Paz Salmador, Eduardo Bueno (2007) - Knowledge creation in strategy-making: implications for theory and practice, European Journal of Innovation Management, Volume: 10 Issue: 3 Page: 367 – 390, ISSN: 1460-1060.
5. Jorge Alves, Maria José Marques, Irina Saur, Pedro Marques (2007) -Creativity and Innovation through Multidisciplinary and Multisectoral Cooperation, Creativity and Innovation Management 16 (1), 27–34, doi:10.1111/j.1467-8691.2007.00417.x
6. FAHRENBERG, Jens (Dr) – STAIRS (2008) - Sustainable model for a trans-national technology transfer alliance implementing return-on-research Strategies, Project Reference: 30658, 2006 – 2008.
7. BRUSONI, Stefano (2007) – CID, Cultural and innovation Dynamics: Explaining the uneven evolution of human knowledge, Project Reference: 43345, 2007 – 2009.
8. Botez Ligia, Calin Georgeta (2000 ) - Creativitate si inovare tehnologica, Academia de Studii Economice, ISBN: 973-8127-65-3.
9. Boier Rodica (1997) - Inovare si succes : Strategii de marketing pentru produse noi, Sedcom Libris, ISBN: 973-98187-4-9.
10. INNOINDEX (2007) – Model si program informatic pentru determinarea gradului de inovare a IMM-urilor, Programul 4 Parteneriate in domenii prioritare, Nr. referinta:91-002/2007.
11. Dezvoltarea culturii antreprenoriale pentru un management performant bazat pe investitii si cunoastere, Proiect CEEX PR-D03-PT00-86 /03.10.2005
12. Kapur, J.N. (1992) - Some possible models for technological innovation diffusion: Exploiting analogous characteristics of entropic measures, Journal of Scientific & Industrial Research, vol. 51, march 1992, p. 202-208.
13. Rank, Dennis ş.a. (1999) - Enjeux Touchant la Commercialisation des Resultats de la Recherche Universitaire Canadienne, Rapport final, ARA Consulting Group (division de KMPG), Vancouver, 1999.
14. Walter A. I. s.a. (2007) – Measuring societal effects of transdisciplinary research projects: Design and application of an evaluation method, Evaluation and Program Planning, vol. 30, nr. 4, noi. 2007, pp. 325-338.
15. Rodi M. S., Paget K. D.(2007) – Where local and national evaluators meet: Unintended threats to ethical evaluation practice, Evaluation and Program Planning, vol. 30, nr. 4, noi. 2007, pp. 416-421.
16. Sugiyama K. (2007) – Post-analysis of knowledge-creation processes in small research projects, International Journal of Information Technology and Decision Making, vol. 6, nr. 3, sep. 2007, pp. 541-557.
17. Shin C. -O. s.a. (2007) – Applying the analytic hierarchy process to evaluation of the national nuclear R&D projects: The case of Korea, Progress in Nuclear Energy, vol. 49, nr. 5, iul. 2007, pp. 375-384.
18. Lu S. -K., Yan H. (2007) – Evaluation model of the project partnering in China, Journal of Shenzhen University Science and Engineering, vol. 24, nr. 2, apr. 2007, pp. 177-182.
19. Imoto S. s.a. (2007) – Model building of research and development project selection systems, selection techniques, Journal of Japan Industrial Management Association, vol. 58, nr. 3, 2007, pp. 193-199.
20. Carlsson C. s.a. (2007) – A fuzzy approach to R&D project portfolio selection, International Journal of Approximate Reasoning, vol. 44, nr. 2, feb. 2007, pp. 93-105.
21. Alupei-Cojocariu O., Semenescu A. (2007) – Mathematic model for determining the research potential in self-evaluation of participants on the European research frame program 7 (FP7), Metalurgia International , vol. 12, nr. 2, 2007, pp. 11-17.
22. Alupei-Cojocariu O., Semenescu A. (2007) – Romanian expert system for determination the research potential for an effective participation on the European programs, Metalurgia International , vol. 12, nr. 1, 2007, pp. 9-15.
23. Markland M. s.a. (2007) – The History of the Future: Evaluating projects and service developments before they begin, Performance Measurement and Metrics, vol. 8, nr. 1, 2007, pp. 34-40.
24. Ardelean A. s.a. (2006) – Evaluarea activitatii de cercetare stiintifica, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2006.
Lucrarea prezintă modul în care se poate aplica noua strategie a cercetării, dezvoltării, inovării (CDI) şi o nouă legislaţie propusă pentru dezvoltarea cercetării din criminologie. Este analizată situaţia actuala si se fundamentează infiintarea unui nou institut - Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi Cercetări Criminologice.
This paper presents the application ways of the research & innovation strategy and the new proposed laws in the criminology research developping. The actual situation is analized and it is proposed the foundation of a new institute – National Institute of Forensic Expertise and Criminology Researches.
1. Introducere
România este o ţară cu o recunoscută tradiţie de cercetare criminologică şi criminalistică, cu o participare semnificativă la generarea şi dezvoltarea domeniului.
În domeniul prevenirii şi controlului criminalităţii, ţara noastră deţine o importantă bază ştiinţifică şi educaţională, ocupând o poziţie internaţională semnificativă atât la nivel regional cât şi european. Rata actuală relativ crescută a criminalităţii reprezintă o ameninţare gravă împotriva democraţiei, siguranţei publice, ordinii de drept şi capacităţii instituţionale în România. Drepturile şi libertăţile fundamentale sunt puse în pericol de fiecare dată când un cetăţean devine victimă a criminalităţii. Criminalitatea generează teamă în rândul populaţiei, slăbeşte încrederea acesteia în autorităţi şi în capacitatea lor de a se implica activ în dezvoltarea economică a statului. Prevenirea criminalităţii reprezintă ansamblul de măsuri noncoercitive destinate să reducă sau să contribuie la reducerea criminalităţii şi a sentimentului de insecuritate a cetăţenilor atât cantitativ, cât şi calitativ fie prin reacţia socială faţă de activitatea criminală, fie prin politicile şi intervenţiile create pentru a reduce potenţialul infracţional şi cauzele infracţiunii. Aceasta include activitatea de cercetare ştiinţifică, pe lângă cea a Guvernului, a instituţiilor competente, a organelor judiciare a autorităţilor locale, a asociaţiilor specializate, a sectorului privat şi voluntar şi a sectorului public sprijinit de media.
2. O nouă viziune politică
Pe baza analizei efectuate de autorii acestei lucrări, s-a constatat că România nu a adoptat o politică națională bazată pe un model de dezvoltare prin ştiinţă şi tehnologie, prin realizarea unei reale reforme a cercetării, în scopul racordării acesteia la cerinţele economiei și societății. Guvernele succesive ale României instalate după anul 1989 au subordonat cercetarea ştiinţifică domeniului educaţiei, când logic şi firesc ar fi fost ca aceasta să fie parte componentă a domeniului guvernamental. În aplicarea Planului Naţional de Cercetare, Dezvoltare, Inovare şi Programele Operaţionale nu au fost atinse obiectivele de a fi subvenţionată dezvoltarea infrastructurii de cercetare şi de a obţine rezultate ale cercetării semnificative pentru economia și societatea naţională. Sistemul de cercetare – dezvoltare – inovare (CDI) existent în România, nu este în măsură să asigure promovarea dezvoltării naționale, datorită unor slăbiciuni ale acestuia, ce au fost amplificate de actuala criză, printre care cele mai importante sunt:
● cheltuieli CDI extrem de mici, în comparaţie cu ţările industrializate;
● absenţa totală sau aproape totală a cercetării – dezvoltării în sectorul întreprinderilor, care este, în fond, principalul factor de inovare;
● fragmentarea CDI din sectorul public şi insuficienta orientare a acesteia spre nevoile sectorului industrial;
● slăbiciunea institutelor CDI finanţate din fonduri publice;
● prioritate excesivă acordată, de unele din aceste institute, cercetării fundamentale, în detrimentul cercetării aplicative, fragmentarea cercetării ştiinţifice, cu efect în structurarea unor mijloace nespecifice de finanţare a universităţilor şi sectoarelor academice;
● lipsa stimulentelor adecvate în favoarea CDI;
● gestionarea defectuoasă a fondurilor de cercetare;
● valorificarea superficială a rezultatelor CDI;
● dotarea precară a activităţii CDI;
● lipsa unei analize periodice a corelaţiei reale între necesităţile societăţii româneşti şi programele prioritare ca direcţie de cercetare în cadrul PNCDI, astfel încât să se asigure o creştere a ponderii proiectelor prioritare, ce se vor adjudeca prin licitaţie publică şi în special al celor de interes comunitar (ex. apa potabilă, apa uzată, gestionarea deşeurilor, poluarea aerului şi solului, energia, sănătatea);
● descurajarea activităţilor de inovare prin aplicarea unor taxe exagerate în raport cu venitul inventatorilor;
● criterii de evaluare la licitaţia de proiecte CDI în neconcordanţă cu scopul propus şi cu opţiunile asociaţiilor profesionale de ramură.
Sunt necesare o serie de măsuri pentru a fi implementate cât mai urgent în diversele domenii ale realităţii economice şi sociale ale României de azi.
Aceste măsuri sunt:
- Elaborarea unei politici naţionale de dezvoltare care să se bazeze pe următoarele cerinţe:
● eradicarea sistemului de coexistenţă a tehnologiilor de vârste diferite;
● promovarea unui transfer de tehnologii competitive pe piața Uniunii Europeane;
● redistribuirea activităţilor industriale;
● creşterea randamentelor industriale şi a calităţii produselor;
● stimularea investiţiilor străine în activităţi ce utilizează tehnologii de vârf;
● iniţierea şi dezvoltarea de nuclee şi centre de activităţi inovativ-antreprenoriale, ce utilizează capital intelectual şi financiar românesc sau mixt;
● asigurarea unui management strategic al pachetului de tehnologii ce se utilizează în redresarea industrială a României, în scopul diminuării importului şi creşterii exportului;
- Realizarea reformei sistemului naţional de cercetare – dezvoltare – inovare în scopul de a restructura conexiunile dintre ştiinţă, tehnologie, economie şi societatea civilă, astfel, încât să fie lăsată piaţa să decidă distribuţia primară a resurselor cercetării, dezvoltării, inovării (CDI) şi de a accelera comercializarea rezultatelor ştiinţifice şi tehnologice.
Obiectivele reformei sistemului naţional de cercetare, dezvoltare, inovare ar trebui să fie:
● Schimbarea structurii organizaţionale a sistemului naţional de cercetare – dezvoltare – inovare.
● Trecerea tematicii de CDI de la modelul tradiţional (defectuos) la modelul emergent, care face apel la transdisciplinaritate şi relevanţă strategică.
● Multiplicarea resurselor de finanţare a CDI şi perfecţionarea sistemului de finanţare.
● Schimbarea sistemului de management al unităţilor de CDI.
● Stimularea formării şi funcţionării organizaţiilor noi de cercetare (cu capital public sau privat).
● Schimbarea sistemului de evaluare a rezultatelor cercetării.
● Perfecţionarea sistemului de comunicare şi diseminare a rezultatelor cercetării.
● Oprirea fluxului de migrare / emigrare a specialiştilor din CDI.
- Scopul fundamental al politicii naţionale de dezvoltare ar putea fi implementarea rapidă a noilor concepte tehnologice, prin stimularea iniţiativelor organizaţionale referitoare la producţia materială, operaţii şi servicii. Obiectivele şi sarcinile politicii naţionale ar putea fi:
● corectarea sistemului fiscal şi de taxe, precum şi a politicii de credite şi subvenţii destinate activităţilor tehnologice inovative din economie;
● optimizarea condiţiilor legale pentru înfiinţarea de noi forme organizaţionale (în cercetare, producţie, servicii), pentru facilitarea şi creşterea vitezei de reacţie la introducerea tehnologiilor noi;
● dezvoltarea sistemelor de reţele informatizate pentru achiziţia, procesarea şi accesarea datelor, în scopul amplificării sistemelor suport ale deciziei, incluzând un sistem pentru consultanţă tehnologică şi de marketing în folosul întreprinderilor;
● creşterea motivaţiei financiare a elaboratorilor şi aplicatorilor de tehnologii noi;
● reformarea sistemului naţional de cercetare – dezvoltare – inovare;
● sprijinirea şi dezvoltarea organizaţiilor independente (neguvernamentale) de transfer tehnologic;
● amplificarea cercetării tehnologice inventive de performanţă, prin creşterea sistematică a fondurilor publice alocate pentru cercetare-dezvoltare;
● dezvoltarea domeniilor de cercetare tehnologică inovativă, ale căror rezultate aduc profit în economie;
● dezvoltarea sectoarelor industriale care sunt semnificative pentru activităţile inovative din economie, în mod deosebit, în domeniul dezvoltării industriilor „high-tech”;
● restructurarea şi privatizarea entităţilor economice corelată cu includerea institutelor de cercetare tehnologică de profil în structura marilor agenţi economici de producţie sau a universităţilor tehnice;
● dezvoltarea atitudinilor favorabile procesului de inovare în comunitate, prin utilizarea sistemului educaţional la fiecare nivel. Programele educaţionale vor cuprinde elemente de asigurare a elevilor şi studenţilor pentru asimilarea cunoaşterii aplicabile în domeniul ştiinţelor exacte şi tehnice;
● dezvoltarea infrastructurilor şi a instituţiilor care sprijină activităţile tehnologice inovative şi conexiunile dintre sectorul de cercetare-dezvoltare şi economie;
● dezvoltarea comerţului cu rezultatele cercetării ştiinţifice şi acordarea sprijinului pentru înfiinţarea şi dezvoltarea organizaţiilor de transfer tehnologic;
● dezvoltarea relaţiilor de cooperare ştiinţifică şi tehnologică cu străinătatea şi crearea condiţiilor optime (politice, juridice şi economice) favorabile investiţiilor cu capital străin şi importurilor / exporturilor de tehnologii.
Pentru realizarea acestor obiective şi sarcini, ar putea fi utilizate instrumente manageriale şi fiscale, precum şi alte instrumente care să asigure eficienţa practică a politicii naționale prefigurate.
În ceea ce priveşte instrumentele manageriale, ar fi important să se creeze mecanismul de stimulare a formării de structuri manageriale de grup şi de gestionare profesioniste, care să poată prelua conducerea unităţilor cu capital majoritar de stat, până la încheierea procesului de privatizare din industrie, cercetare, agricultură.
În ceea ce priveşte instrumentele fiscale, acestea pot fi:
● perfecţionarea sistemului prin care cheltuielile pentru asigurarea performanţei tehnologice să fie incluse în costurile beneficiilor obţinute;
● deducerea totală, din beneficiul ce face subiectul impozitării, a cheltuielilor pentru investiţii de capital în implementarea tehnologiilor noi, într-o perioadă mai mare de un an fiscal;
● scutire de impozit pentru persoanele fizice şi juridice creatoare de noi tehnologii şi, mai ales, de invenţii;
● corelarea, pe domenii tehnologice, a regimului de taxe şi de scutiri de impozit pentru stimularea exportului de produse competitive.
În acord cu o asemenea politică naţională de dezvoltare, se impun de urgenţă măsuri de restructurare a sistemului naţional de cercetare – dezvoltare – inovare, cum ar fi:
● realizarea în cadrul Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică a unei baze de date, cu acces liber, care să cuprindă toate abordările tematice de cercetare pe domenii, efectuate de entităţile de cercetare – dezvoltare pe ultimii 20 de ani;
● analizarea periodică a corelaţiei reale dintre necesităţile societăţii româneşti şi obiectivele programelor prioritare de cercetare din cadrul Planului Național de Cercetare, Dezvoltare, Inovare;
● creşterea ponderii proiectelor adjudecate prin licitaţie publică în realizarea obiectivelor de interes comunitar;
● simplificarea metodologiei de participare la competiţia de proiecte, evaluarea urmând a fi efectuată pe baza ofertei ştiinţifice şi a planului de afaceri;
● formarea de colective independente multidisciplinare pentru evaluarea propunerilor de proiecte;
● eliminarea corupţiei din sistemul competiţiei publice de proiecte;
● restructurarea şi mărirea bugetului alocat cercetării, în scopul optimizării calităţii finanţării şi al simplificării operaţiunilor de decontare;
● inventarierea riguroasă a aparatelor şi dotărilor achiziţionate de entităţile de cercetare, dezvoltare, inovare, pentru transformarea acestora în baze cu utilizatori multipli;
● perfecţionarea sistemului de comunicare – diseminare a rezultatelor cercetării, prin amplificarea subvenţiei pentru publicaţii ştiinţifice şi editarea unui anuar al rezultatelor cercetării ştiinţifice din România;
Un mediu favorabil pentru aplicarea creativă a tehnologiilor influenţează pozitiv creşterea economică, securitatea naţională şi stabilitatea socială. Acest scop s-ar putea îndeplini prin stimularea şi promovarea atitudinilor favorabile tehnologiilor noi în comunitate şi printre entităţile economice. Pentru a schimba starea existentă de fapt, este necesar a se cataliza structurarea unor noi relaţii şi mecanisme ale comunităţii ştiinţifice, societăţii civile şi ale cooperării internaţionale pentru promovarea inovării şi stimularea excelenţei, pe baza unei reforme reale şi eficiente a sistemului de cercetare, dezvoltare, inovare. Pe baza acestor măsuri, cercetarea românească trebuie să devină şi furnizor de competenţă în societatea românească, pentru tehnologiile preluate şi perfecţionarea celor asimilate. În timp ce se asigură standarde înalte ale educaţiei şi inovării, cercetarea conduce la formarea acelor noi cercetători, de care este nevoie în sistemul de cercetare şi în întreaga societate românească. Cercetarea ne poate asigura rezultate concrete şi poate da un impuls puternic dezvoltării de noi produse româneşti. Fără cercetare nu putem avea prosperitate, deci rezultă că cercetarea este esenţială pentru starea spirituală şi materială a naţiunii, în viitor. Cercetarea românească trebuie să fie o parte independentă şi semnificativă a cercetării mondiale. În acelaşi timp, cercetarea românească este o parte a culturii europene şi mondiale, iar România trebuie să-şi aducă contribuţia la asigurarea continuităţii acestei culturi.
3. Strategia Naţională de Cercetare – Dezvoltare - Inovare
HOTĂRÂREA GUVERNULUI Nr. 217 din 28 februarie 2007 a aprobat Strategia naţională în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării pentru perioada 2007 – 2013. Strategia naţională în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării pentru perioada 2007 - 2013 se bazează pe viziunea societăţii româneşti cu privire la rolul ştiinţei, tehnologiei şi inovării în dezvoltarea societăţii cunoaşterii în România, pentru progresul economic şi social. Având în vedere faptul că România este stat membru al Uniunii Europene începând cu anul 2007, Strategia CDI asigură şi coerenţa cu principalele documente politice specifice la nivel comunitar. Strategia reafirmă rolul statului în domeniul cercetării, dezvoltării, inovării, acela de a crea condiţii şi de a stimula, pe de o parte, crearea de cunoaştere, iar, pe de altă parte, aplicarea cunoaşterii în interesul societăţii, prin inovare. Strategia oferă baza pentru reorganizarea sistemului de cercetare, dezvoltare, inovare, şi stabileşte principalele domenii, precum şi modul în care se va concentra investiţia publică în cercetare şi dezvoltare pentru susţinerea inovării în următorii ani. Prin lansarea strategiei, România îşi prezintă decizia politică de a construi o societate bazată pe cunoaştere, deschisă valorilor şi competiţiei internaţionale. Se vor promova colaborarea şi parteneriatul internaţional în cercetări avansate, pe teme de interes ştiinţific şi tehnologic general, cu accent pe domeniile în care acestea pot contribui şi la rezolvarea unor probleme de interes ştiinţific şi socio-economic ale României, asigurându-se nivelul competitiv dorit al sistemului cercetare, dezvoltare, inovare, românesc. Strategia are ca obiectiv recuperarea decalajelor existente faţă de nivelul ţărilor europene şi pregăteşte sistemul de cercetare, dezvoltare, inovare,din România pentru a-şi identifica şi consolida, prin deschidere internaţională, parteneriat şi competiţie, acele zone unice în care România poate să exceleze. Sistemul românesc de cercetare, dezvoltare, inovare, a traversat o perioadă extrem de dificilă după 1989: subfinanţarea şi restructurarea întârziată nu au dat şansa de racordare la tendinţele mondiale din ştiinţă şi tehnologie, decât în cazuri izolate, iar sectorul încă fragil al întreprinderilor din România nu a putut exercita o cerere reală pentru inovare. Practic izolat, sistemul de cercetare-dezvoltare s-a fragmentat, diferitele componente urmărind asigurarea supravieţuirii cu minimul de resurse existente, în principal prin finanţare publică, în cadrul unor subsisteme în bună măsură formale şi autarhice. Sub efectul subfinanţării cronice, numărul de cercetători a scăzut drastic în perioada 1990 - 2007, simultan cu creşterea medie de vârstă. Atractivitatea redusă a carierei în cercetare a determinat pierderi calitative la nivelul resurselor umane şi a făcut extrem de dificilă atragerea tinerilor performanţi în cercetare. Mulţi cercetători performanţi au ales plecarea în străinătate. Nivelul scăzut al salariilor în cercetare, dezvoltare, inovare, ar putea fi considerat ca determinant pentru activitatea scăzută, dar în realitate motivele sunt complexe, legate de reforma instituţională întârziată, de calitatea scăzută a infrastructurii de cercetare-dezvoltare, de lipsa unui sistem de evaluare care să stimuleze şi să recompenseze performanţa reală, excelenţa. Unul dintre cele mai puternice motive poate fi considerat lipsa clarităţii şi transparenţei privind promovarea în cariera profesională. Cu toate acestea, România dispune încă de resurse umane şi tradiţie în anumite domenii ale ştiinţei şi tehnologiei, inclusiv în criminologie şi criminalistică, iar prezenta strategie creează premisele recunoaşterii şi stimulează dezvoltarea acestora.
Obiectivele strategice ale sistemului de cercetare, dezvoltare, inovare:
Sistemul de cercetare, dezvoltare, inovare,din România are rolul de a dezvolta ştiinţa şi tehnologia, cu scopul de a creşte competitivitatea economiei româneşti, de a îmbunătăţi calitatea socială şi de a spori cunoaşterea cu potenţial de valorificare şi lărgire a orizontului de acţiune.
Pentru îndeplinirea acestui rol, sistemul de cercetare, dezvoltare, inovare, are 3 obiective strategice:
1. Crearea de cunoaştere, respectiv obţinerea unor rezultate ştiinţifice şi tehnologice de vârf, competitive pe plan mondial, având ca scop creşterea contribuţiei sistemului românesc de cercetare, dezvoltare, inovare, la dezvoltarea stocului mondial de cunoaştere, creşterea vizibilităţii internaţionale şi transferul rezultatelor în economie şi societate. Atingerea acestui obiectiv presupune integrarea în reţele internaţionale şi promovarea excelenţei în cercetare. Se vor susţine şcoli de excelenţă cu recunoaştere internaţională, având masa critică şi facilităţile necesare cercetării de performanţă, experienţă în formarea tinerilor cercetători prin doctorat, precum şi condiţii pentru tinerii cercetători postdoctoranzi. Se vor crea poli de excelenţă prin finanţarea unor proiecte propuse de personalităţi cu potenţial deosebit, apreciat internaţional, cu precădere tineri. Un accent deosebit se va pune pe formarea tinerilor cercetători în şcoli doctorale sau postgraduale de excelenţă, care să le asigure o pregătire corespunzătoare şi dezvoltarea capacităţii de a realiza cercetări avansate. Pentru aceasta va trebui ca şcolile să fie atractive pentru cercetători performanţi, cu experienţă în supervizarea tinerilor doctoranzi, indiferent de naţionalitate.
2. Creşterea competitivităţii economiei româneşti prin inovare cu impact la nivelul agenţilor economici şi prin transferul cunoştinţelor în practica economică. Acest obiectiv vizează obţinerea unor rezultate tehnologice de vârf, cercetări de tipul rezolvare de probleme complexe (problem solving) de interes local, regional, naţional sau formulate de agenţi economici, precum şi dezvoltarea de tehnologii, produse şi servicii inovative cu aplicabilitate directă. Vor fi stimulate parteneriate între universităţi, institute de cercetare şi agenţi economici. Se va susţine crearea prin competiţie de centre de competenţă şi platforme tehnologice, cu finanţări şi / sau cofinanţări pe durate medii de timp, de 5 - 7 ani. Schemele de finanţare vor avea în vedere aspectele legate de ajutorul de stat pentru cercetare, dezvoltare, inovare.
3. Creşterea calităţii sociale prin dezvoltarea de soluţii, inclusiv tehnologice, care să genereze beneficii directe la nivelul societăţii. Din această categorie fac parte soluţiile la probleme locale, regionale şi naţionale legate de coeziunea şi dinamica socială, de creşterea eficienţei politicilor, precum şi probleme legate de sănătate, mediu, infrastructură, amenajarea teritoriului şi valorificarea resurselor naţionale.
În realizarea celor trei obiective strategice trebuie avute în vedere următoarele obiective specifice:
- obţinerea unor rezultate ştiinţifice de excelenţă, reflectate în creşterea numărului de articole în publicaţii din fluxul principal de cunoaştere; plasarea între primele 35 de ţări în ceea ce priveşte publicaţiile indexate ISI (în perioada 1995 - 2005 situându-se pe locul 48);
- creşterea de 10 ori a numărului de brevete EPO la un milion de locuitori până în 2013 (având ca referinţă 1,72 în 2003, faţă de 137 media UE 25);
- triplarea numărului de brevete înregistrate de OSIM în 2013 faţă de 2006 şi creşterea ponderii brevetelor high-tech;
- dublarea ponderii firmelor inovative (care a reprezentat 19% în perioada 2002 - 2004, potrivit "Community Innovation Survey").
- triplarea numărului de cercetători până în anul 2013, concomitent cu descreşterea mediei de vârstă a cercetătorilor sub 40 de ani;
- asigurarea unui număr mediu anual de 2.000 de burse doctorale;
- creşterea ponderii doctorilor şi a doctoranzilor până la peste 50% din totalitatea cercetătorilor;
- creşterea atractivităţii carierei în cercetare prin asigurarea accesului şi posibilitatea dezvoltării carierei pentru cei performanţi;
- atragerea de cercetători cu experienţă, tineri cercetători postdoctoranzi şi doctoranzi, indiferent de naţionalitate, România devenind o destinaţie de interes pentru excelenţa ştiinţifică;
- creşterea accesului la infrastructuri de cercetare performante prin participarea la mari infrastructuri internaţionale de cercetare, precum şi prin dezvoltarea facilităţilor de cercetare de interes naţional şi stimularea creării de laboratoare performante cu utilizatori multipli.
4. Necesitatea reorganizării şi dezvoltării cercetării ştiinţifice din criminologie şi criminalistică
În scopul aplicării strategiei naţionale în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării, a fost analizată situaţia actuală din criminologie şi criminalistică. Mai mulți factori determinanţi stau la baza activităţii infracţionale, dintre care amintim: un făptuitor suficient de motivat, o ţintă adecvată, o conjunctură favorabilă şi absenţa unei împrejurări care să prevină sau să împiedice săvârşirea faptei. Efectul activităţii de prevenire îl reprezintă eliminarea unuia dintre cei patru factori, împiedicând astfel comiterea infracţiunii. Prevenirea şi controlul criminalităţii vizează criminalitatea economico-financiară, criminalitatea urbană, traficul de fiinţe umane, violenţa în familie, delincvenţa juvenilă, victimizarea, criminalitatea informatică. Actualele dezvoltări ale tehnologiei, mai ales în domeniile informaţiei şi comunicaţiei facilitează amplificarea procesului infracţional bazat pe tehnologie. Acestea se referă la:
- globalizarea şi emergenţa a noi economii;
- utilizarea crescută şi larg răspândită a serviciilor de „broadband”, a tehnologiilor telofoanelor mobile şi de „wireless” ;
- utilizarea crescută a sistemelor de plată electronică;
- schimbări în utilizarea de către guvern a tehnologiei pentru a permite populaţiei să realizeze tranzacţii sigure, incluzând participarea la dezvoltarea procesului democratic.
Dinamica fenomenului infracţional din ultimii ani şi eforturile instituţiilor statului şi ale societăţii civile de a-i face faţă într-o manieră coerentă şi eficace, impune aplicarea unei strategii naţionale de prevenire a criminalităţii bazată pe cunoaştere ştiinţifică. Acest lucru este deplin posibil deoarece există o bază teoretică bogată consacrată acestui domeniu: acte normative româneşti, programe şi recomandări ale Uniunii Europene şi ale Organizației Națiunilor Unite, strategii elaborate recent în alte ţări. Noile evoluţii contemporane demonstrează pericolul criminalităţii pentru dezvoltarea socială şi pentru dreptul cetăţenilor de a trăi în securitate. Peste tot in lume, statisticile oficiale arată creşteri importante ale criminalităţii, dar si eforturi din ce în ce mai mari pentru ai face faţă atât la nivel de stat cât mai ales la nivel comunitar. Traversăm o perioadă în care, la marile flageluri sociale cunoscute - corupţia, sărăcia, şomajul, drogurile, alcoolismul - se adaugă terorismul, crima organizată, degradarea mediului urban precum şi factori subtili ca abuzurile, discriminările, absenţa controlului, promovarea violenţei prin mass-media. Toţi aceşti factori se conjugă, desigur, cu cei particulari unei ţări sau unei regiuni amplificând vulnerabilitatea socială şi costurile criminalităţii. Grupurile care suferă cel mai mult din cauza unei rate înalte a criminalităţii, rămân mereu aceleaşi: tinerii, vârstnicii, femeile, persoanele singure, cei care trăiesc în cartiere marginalizate. Deşi riscurile imediate par urgente, ameliorări de durată apar doar când sunt abordaţi factorii indirecţi: sărăcia, incultura, şomajul, lipsa perspectivei, etc. Ca urmare, prevenirea criminalităţii devine un imperativ al acestei perioade pentru România, în care obiectivele principale sunt ordinea socială, consolidarea mecanismelor de respectare şi aplicare a legilor, formarea şi solidarizarea publicului la acţiunile preventive, supravegherea şi evaluarea riscurilor în timp şi spaţiu. În acest context guvernul ar trebui să îşi propună să aplice o strategie naţională de prevenire a criminalităţii fundamentată pe cunoaştere ştiinţifică. Înfiinţarea, în acest domeniu strategic de interes naţional, a unui institut naţional de cercetare-dezvoltare este cu atât mai necesară cu cât în acest domeniu nu există un astfel de institut al cărui scop să fie acela de a asigura desfăşurarea activităţilor de cercetare-dezvoltare, precum şi consolidarea competenţei ştiinţifice şi tehnologice în domeniul în care activează, potrivit prevederilor de la art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Prin HG nr. 1918 / 2006 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 83 / 2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justitiei, publicată în Monitorul Oficial nr. 13 din 9 ianuarie 2007 a fost dispusă desfiinţarea, la data de 31 ianuarie 2007, a Institutului Naţional de Criminologie din subordinea Ministerului Justiţiei. Ca urmare a acestei măsuri, s-au desfiinţat şi cele 32 de posturi aprobate pentru Institutul Naţional de Criminologie, cu excepţia a 19 posturi de personal de specialitate din categoria consilierilor juridici, sociologilor, psihologilor sau a filologilor, precum şi de funcţionar public şi personal contractual, care au fost redistribuite în cadrul aparatului propriu al Ministerului Justiţiei, în funcţie de necesităţi, şi a unui post de funcţionar public care a fost redistribuit la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, care funcţionează în prezent conform H.G. nr. 368 din 03.07.1998, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 03.07.1998. Urmare a prevederilor HG nr. 551/2007, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică a început desfăşurarea acţiunii de evaluare şi acreditare a unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare. În conformitate cu art. 3, alin. (3) din ANEXA 1 a HG nr. 551/2007, atestarea / reatestarea capacităţii de a desfăşura activităţi de cercetare-dezvoltare este obligatorie pentru unităţile de cercetare-dezvoltare care doresc să participe la activităţile de cercetare-dezvoltare finanţate din fonduri publice. Deoarece, prin art. 10, alin. (c) din H.G. nr. 368 din 03.07.1998, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice are în obiectul de activitate activităţi de documentare şi cercetare ştiinţifică, acesta trebuie să se acrediteze, conform HG nr. 551/2007. În actuala formă de organizare, care nu respectă prevederile HG nr. 637 din 29/05/2003, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice nu îndeplineşte condiţiile de a fi acreditat, conform HG nr. 551/2007. Prin reorganizarea activităţii Institutul National de Expertize Criminalistice, sub forma unui institut naţional de cercetare-dezvoltare în domeniul criminologiei şi al expertizei criminalistice, s-ar creea condiţiile legale de acreditare şi de finanţare a activităţii din fonduri publice. Strategia naţională în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării pentru perioada 2007 – 2013, aprobată prin HG nr. 217 din 28 februarie 2007, se bazează pe viziunea societăţii româneşti cu privire la rolul ştiinţei, tehnologiei şi inovării în dezvoltarea societăţii cunoaşterii în România, pentru progresul economic şi social. Având în vedere faptul că România este stat membru al Uniunii Europene începând cu anul 2007, Strategia de cercetare, dezvoltare, inovare, asigură şi coerenţa cu principalele documente politice specifice la nivel comunitar. Conform art. 17 din Ordonanţa nr. 57 din 16 august 2002 privind cercetarea stiintifica si dezvoltarea tehnologica, aprobată prin Legea nr. 324/2003:
“(1) Institutul naţional de cercetare-dezvoltare - INCD, reglementat prin prezenta ordonanţă, denumit în continuare institut naţional, reprezintă o formă de organizare instituţională specifică activităţilor de cercetare-dezvoltare, cu scopul de a asigura desfăşurarea acestor activităţi, precum şi consolidarea competenţei ştiinţifice şi tehnologice în domeniile de interes naţional, stabilite în acord cu strategia de dezvoltare a României.
(2) Institutul naţional este persoană juridică română care are ca obiect principal activitatea de cercetare-dezvoltare şi care funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, calculează amortismente şi conduce evidenţa contabilă în regim economic.
(3) Institutul naţional are patrimoniu propriu şi administrează patrimoniul public şi privat al statului pentru asigurarea desfăşurării activităţii şi funcţionează în coordonarea unui organ de specialitate al administraţiei publice centrale.
(4) Institutul naţional participă la elaborarea strategiilor de dezvoltare în domeniul specific, desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare pentru realizarea obiectivelor cuprinse în Strategia naţională de cercetare, constituie baze de competenţă ştiinţifică şi tehnologică, de expertiză, de perfecţionare a resurselor umane şi de documentare ştiinţifică şi tehnică”.
Conform art. 18 din Ordonanţa nr. 57 din 16 august 2002 :
“(1) Înfiinţarea institutului naţional se face prin hotărâre a Guvernului, pe baza rezultatelor evaluării privind îndeplinirea condiţiilor pentru acreditare, cu avizul autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare, la propunerea organului administraţiei publice centrale coordonator în domeniul de activitate al unităţii.
(2) Înfiinţarea şi acreditarea unui institut naţional trebuie să asigure concentrarea resurselor financiare şi umane în domeniile de cercetare, orientate spre obiective de interes major”.
Institutul Naţional de Expertize Criminalistice are toate capabilităţile (dotări tehnice şi logistice de vârf pe plan naţional; personal de înaltă calificare; activitate de cercetare ştiinţifică şi de expertiză cu rezultate deosebite în domeniul criminalisticii şi criminologiei, precum şi vizibilitate internaţională) pentru a putea fi reorganizat ca institut naţional de cercetare-dezvoltare prin hotărâre a Guvernului, în temeiul art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Întrucât, prin activitatea de cercetare-dezvoltare, expertize criminalistice şi a altor servicii pe care le desfăşoară în domeniul criminalisticii şi criminologiei, cu implicaţii majore în politica de securitate a ţării, este o unitate de importanţă strategică, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice ar trebui să se reorganizeze ca institut naţional de cercetare-dezvoltare în subordinea Ministerului Justiţiei.
Institutul naţional de cercetare-dezvoltare, ce ar fi înfiinţat prin reorganizarea Institutului Naţional de Expertize Criminalistice., ar putea asigura consolidarea şi dezvoltarea domeniul în care activează prin:
-participarea la elaborarea strategiilor de dezvoltare ale domeniului,
-desfăşurarea de activităţi de cercetare-dezvoltare pentru realizarea obiectivelor din Strategia Naţională,
-asigurarea unor servicii specializate de înalt nivel,
-asigurarea şi dezvoltarea parteneriatului internaţional în domeniul ştiinţific şi criminalistic.
În acest sens, Ministerului Justiţiei a iniţiat în anul 2008 un proiect de hotărâre a Guvernului, prin care se stabileau: forma de organizare, denumirea, sediul, obiectul de activitate, organul administraţiei publice în subordinea căruia funcţionează, patrimoniul - public, privat, precum şi bunurile proprii, modificarea raporturilor de muncă ale personalului existent la data reorganizării, modalităţile de finanţare, şi se aprobă principiile regulamentului de organizare şi funcţionare a institutului naţional de cercetare-dezvoltare, conform Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare aprobat prin H.G. nr. 637/2003.
Actualmente, la nivel instituţional, funcţionează Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, instituţie a cărei organizare şi funcţionare este reglementată prin Hotărârea Guvernului nr. 368 / 1998. Actuala formă de organizare a Institutul Naţional de Expertize Criminalistice nu permite acoperirea unor domenii de activitate de o deosebită importanţă pentru cercetarea criminologică şi combaterea fenomenului infracţional, nefiind posibilă fundamentarea bazelor ştiinţifice ale prevenirii şi controlului criminalităţii şi luptei împotriva fenomenului infracţional. De asemenea, reglementarea obiectului de activitate al Institutului este lacunară şi caducă, impunându-se crearea cadrului legal care să permită creşterea competitivităţii activităţilor de prevenire şi control al criminalităţii, în scopul sprijinirii prin aceste mijloace a luptei împotriva fenomenului infracţional.
În acest context, în scopul eficientizării activităţii de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional, precum şi de îmbunătăţire a activităţii de efectuare a expertizelor în domeniul criminalistic, este necesară îmbunătăţirea cadrului instituţional existent, prin înfiinţarea unui organism de cercetare-dezvoltare având ca principal obiect de activitate desfăşurarea activităţilor de cercetare-dezvoltare în domeniul prevenirii şi controlului fenomenului infracţional, consolidarea şi dezvoltarea activităţilor de cercetare ştiinţifică şi tehnologică în domeniu, precum şi efectuarea expertizelor în domeniul criminalistic, asigurându-se în acest fel accesul la performanţă ştiinţifică şi creşterea nivelului de cunoştinţe în domeniile ştiinţelor criminologice şi a calităţii activităţii de efectuare a expertizelor în domeniul criminalistic.
Proiectul de hotărâre amintit mai sus avea ca obiect înfiinţarea Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi Cercetări Criminologice, instituţie aflată în subordinea Ministerului Justiţiei, prin reorganizarea Institutului Naţional de Expertize Criminalistice,instituţie care se desfiinţează. La nivel funcţional, Institutul urma să fie organizat şi să funcţioneze în condiţiile stabilite de Ordonanţa Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, se propunea redefinirea obiectului de activitate al institutului, în vederea creării cadrului legislativ pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii de cercetare criminologică şi combatere a fenomenului infracţional. Astfel, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi Cercetări Criminologice urma să aibă ca principal obiect de activitate fundamentarea bazelor ştiinţifice ale prevenirii şi controlului criminalităţii, prin asigurarea accesului la performanţă ştiinţifică, efectuarea expertizelor criminalistice, precum şi sprijinirea Ministerului Justiţiei în stabilirea şi îndeplinirea obiectivelor de politică penală. În acest scop, institutul propus urma să aibă ca atribuţii principale următoarele:
- efectuarea de expertize criminalistice, la solicitarea organelor judiciare, precum şi întocmirea de avize de specialitate, la cererea birourilor notarilor publici sau a altor instituţii publice sau private;
- propunerea de soluţii tehnice şi programe de calcul, metodologii de experimentare şi de expertiză criminalistică;
- desfăşurarea de activităţi de prevenire a faptelor de încălcare a legii, pe baza generalizării practicii de expertiză şi a posibilităţilor oferite de noile descoperiri tehnice şi ştiinţifice;
- desfăşurarea de servicii de documentare şi de cercetare ştiinţifică în domeniul criminalistic şi criminologic, precum şi întocmirea de lucrări cu caracter de îndrumare metodologică;
- sprijinirea învăţământul universitar şi postuniversitar cu material documentar şi cu alte mijloace necesare procesului de învăţământ şi asigurarea perfecţionării profesionale a experţilor, precum şi pregătirea candidaţilor la funcţia de expert;
- efectuarea de servicii de diseminare, de documentare şi cercetare în domeniul criminologiei;
- organizarea de cursuri de perfecţionare profesională în domeniul criminologiei şi criminalisticii pentru judecători, procurori şi experţi criminalişti autorizaţi, potrivit legii;
- editarea de publicaţii de specialitate, precum şi efectuarea de traduceri ale documentaţiilor ştiinţifice în materie;
- întocmirea de studii ştiinţifice de specialitate precum şi analize specifice în domeniile de activitate;
- organizarea de cursuri, congrese, colocvii sau seminarii în domeniile de activitate specifice;
- acordarea de consultanţă şi efectuarea de expertize în materia drepturilor de proprietate intelectuală;
- asigurarea, în condiţiile legii, a participării la dezvoltarea parteneriatului internaţional în domeniul ştiinţific, criminalistic şi criminologic.
Pe baza acestor măsuri legislative şi organizatorice, prin strategia avută în vedere, Ministerul Justiţiei urma să aibă următoarele obiective ale reorganizării cercetării ştiinţifice de criminologie şi activităţii de expertiză criminalistică:
a) Perfecţionarea structurii organizatorice prin orientarea activităţii către activităţi de cercetare – dezvoltare şi de expertiză criminalistică acreditate.
Structura organizatorică a noului institut să fie grupată pe clase de activităţi din domeniul cercetării – dezvoltării şi expertizei criminalistice, conform clasificării CAEN, astfel încât acestea să fie supuse procedurilor de introducere a managementului calităţii totale şi ale acreditării conform HG nr. 551/2007.
b) Valorificarea eficientă a resurselor umane.
În privinţa valorificării eficiente a resurselor umane, se aveau în vedere următoarele componente principale:
- creşterea exigenţelor în recrutarea personalului;
- realizarea unui echilibru între numărul personalului direct productiv şi cel auxiliar.
În legătură cu gestiunea resurselor umane, cu recrutarea şi promovarea personalului, se propuneau, în prezent şi în perspectivă, următoarele acţiuni importante:
- elaborarea unui program special în domeniul recrutării personalului şi acordării titlurilor ştiinţifice (condiţii, criterii cantitative şi calitative, organizarea concursurilor, soluţionarea contestaţiilor etc.);
- efectuarea de stagii pentru specializări în străinătate şi utilizarea la maximum a burselor oferite de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi de alte instituţii, organizaţii şi consorţii din ţară şi din străinătate;
- flexibilizarea mobilităţii de cercetare ştiinţifică, în sensul atragerii personalului din cercetarea ştiinţifică în activităţile didactice ale universităţilor şi invers;
- realizarea unor programe comune de cercetare ştiinţifică care să corespundă profilurilor diferitelor universităţi şi institute de C-D;
- diferenţierea sistemului de salarizare, corelată cu creşterea în plan naţional a nivelului salarizării, prin sistemul de normare, dar şi prin performanţele individuale anuale şi contribuţiile individuale sau colective la generarea de venituri pentru centru;
c) Consolidarea patrimonială a institutului.
Pentru consolidarea patrimonială a institutului se aveau în vedere următoarele realizări posibile:
- realizarea, dotarea şi informatizarea unei biblioteci naţionale pentru domeniul criminologiei şi expertizei criminalistice;
- dotarea compartimentelor institutului cu aparatură modernă care să poată fi utilizată pentru activităţile specifice;
- dezvoltarea reţelei de informatizare a compartimentelor institutului;
- lucrări de reparaţii curente şi capitale ;
- realizarea unor demersuri împreună cu conducerea institutului pentru autorizarea la C.N.C.S.I.S. a Editurii institutului, care urmează să tipărească cursuri, manuale, cărţi, publicaţii de specialitate etc.
d) Diversificarea surselor de finanţare.
Principiile care sunt au fost luate în considerare privind finanţarea institutului se refereau la :
- diversificarea surselor de finanţare;
- creşterea permanentă a veniturilor extrabugetare;
- stabilirea şi aplicarea principiilor autonomiei financiare la nivelul institutului;
- folosirea eficientă a resurselor alocate de la buget şi repartizate institutului conform principiului finanţării globale.
- identificarea locurilor şi a mijloacelor de reducere a cheltuielilor ;
- identificarea şi atragerea unor noi resurse de finanţare ;
În vederea aplicării acestor principii se propuneau, o serie de acţiuni:
- instituirea unor norme şi proceduri pentru rezolvarea în bune condiţii a competenţelor administrativ-financiare transmise de conducerea institutului spre compartimente şi sporirea corespunzătoare a responsabilităţilor acestora;
- creşterea finanţării complementare prin: taxe legale, venituri obţinute de la agenţi economici, venituri din activitatea de prestări de servicii, din cercetarea ştiinţifică, consultanţă, activităţi editoriale, din donaţii şi sponsorizări, asocieri, dobânzi etc.
e) Perfecţionarea managementului institutului
Varianta propusă, pentru conducerea institutului, era managementul “prin proiecte de stat major”. Această variantă se caracterizează prin funcţionarea unor echipe de proiect aflată în subordinea nemijlocită a directorilor de proiecte. Acest tip de management permite promovarea unei structuri de tip material, care urmează, atât, schimbarea, cât şi eficienţa organizaţională. De asemenea, astfel apare posibilitatea reducerii duratei activităţilor institutului, în comparaţie cu varianta clasică, cât şi facilitarea contactelor ştiinţifice, tehnice, manageriale şi comerciale. În activitatea institutului urma să se implementeze principiile managementului calităţii totale.
5. Concluzii
Adoptarea acestui proiect de hotărâre a fost blocată la finele anului 2008, blocându-se astfel dezvoltarea sistemului de cercetare – dezvoltare în domeniile criminalisticii şi criminologiei. Apariția noului institut propus de autori, ca parte componentă a sistemului naţional de cercetare – dezvoltare, urma să aibă ca finalitate intensificarea luptei împotriva fenomenului infracţional, precum şi sprijinirea amplificată a activităţii Ministerului Justiţiei în stabilirea şi îndeplinirea obiectivelor sale de politică penală.
6. Bibliografie
1. Patricio Morcillo, Jose M. Rodriguez-Anton, Luis Rubio (2007) - Corporate culture and innovation: in search of the perfect relationship, International Journal of Innovation and Learning 2007 - Vol. 4, No.6 pp. 547 - 570.
2. Mocuța Gheorghe (2004), Criminalitatea organizata si spalarea banilor, ed. Noul Orfeu, Buc. 2004
3. Radu Marin, Badea C. Dan, Mocuța Gheorghe (2208) - Politica ştiinţei – o nouă viziune, Editura Performantica, Iași, ISBN: 978 – 973 – 730 – 542 - 8
4. María Paz Salmador, Eduardo Bueno (2007) - Knowledge creation in strategy-making: implications for theory and practice, European Journal of Innovation Management, Volume: 10 Issue: 3 Page: 367 – 390, ISSN: 1460-1060.
5. Jorge Alves, Maria José Marques, Irina Saur, Pedro Marques (2007) -Creativity and Innovation through Multidisciplinary and Multisectoral Cooperation, Creativity and Innovation Management 16 (1), 27–34, doi:10.1111/j.1467-8691.2007.00417.x
6. FAHRENBERG, Jens (Dr) – STAIRS (2008) - Sustainable model for a trans-national technology transfer alliance implementing return-on-research Strategies, Project Reference: 30658, 2006 – 2008.
7. BRUSONI, Stefano (2007) – CID, Cultural and innovation Dynamics: Explaining the uneven evolution of human knowledge, Project Reference: 43345, 2007 – 2009.
8. Botez Ligia, Calin Georgeta (2000 ) - Creativitate si inovare tehnologica, Academia de Studii Economice, ISBN: 973-8127-65-3.
9. Boier Rodica (1997) - Inovare si succes : Strategii de marketing pentru produse noi, Sedcom Libris, ISBN: 973-98187-4-9.
10. INNOINDEX (2007) – Model si program informatic pentru determinarea gradului de inovare a IMM-urilor, Programul 4 Parteneriate in domenii prioritare, Nr. referinta:91-002/2007.
11. Dezvoltarea culturii antreprenoriale pentru un management performant bazat pe investitii si cunoastere, Proiect CEEX PR-D03-PT00-86 /03.10.2005
12. Kapur, J.N. (1992) - Some possible models for technological innovation diffusion: Exploiting analogous characteristics of entropic measures, Journal of Scientific & Industrial Research, vol. 51, march 1992, p. 202-208.
13. Rank, Dennis ş.a. (1999) - Enjeux Touchant la Commercialisation des Resultats de la Recherche Universitaire Canadienne, Rapport final, ARA Consulting Group (division de KMPG), Vancouver, 1999.
14. Walter A. I. s.a. (2007) – Measuring societal effects of transdisciplinary research projects: Design and application of an evaluation method, Evaluation and Program Planning, vol. 30, nr. 4, noi. 2007, pp. 325-338.
15. Rodi M. S., Paget K. D.(2007) – Where local and national evaluators meet: Unintended threats to ethical evaluation practice, Evaluation and Program Planning, vol. 30, nr. 4, noi. 2007, pp. 416-421.
16. Sugiyama K. (2007) – Post-analysis of knowledge-creation processes in small research projects, International Journal of Information Technology and Decision Making, vol. 6, nr. 3, sep. 2007, pp. 541-557.
17. Shin C. -O. s.a. (2007) – Applying the analytic hierarchy process to evaluation of the national nuclear R&D projects: The case of Korea, Progress in Nuclear Energy, vol. 49, nr. 5, iul. 2007, pp. 375-384.
18. Lu S. -K., Yan H. (2007) – Evaluation model of the project partnering in China, Journal of Shenzhen University Science and Engineering, vol. 24, nr. 2, apr. 2007, pp. 177-182.
19. Imoto S. s.a. (2007) – Model building of research and development project selection systems, selection techniques, Journal of Japan Industrial Management Association, vol. 58, nr. 3, 2007, pp. 193-199.
20. Carlsson C. s.a. (2007) – A fuzzy approach to R&D project portfolio selection, International Journal of Approximate Reasoning, vol. 44, nr. 2, feb. 2007, pp. 93-105.
21. Alupei-Cojocariu O., Semenescu A. (2007) – Mathematic model for determining the research potential in self-evaluation of participants on the European research frame program 7 (FP7), Metalurgia International , vol. 12, nr. 2, 2007, pp. 11-17.
22. Alupei-Cojocariu O., Semenescu A. (2007) – Romanian expert system for determination the research potential for an effective participation on the European programs, Metalurgia International , vol. 12, nr. 1, 2007, pp. 9-15.
23. Markland M. s.a. (2007) – The History of the Future: Evaluating projects and service developments before they begin, Performance Measurement and Metrics, vol. 8, nr. 1, 2007, pp. 34-40.
24. Ardelean A. s.a. (2006) – Evaluarea activitatii de cercetare stiintifica, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2006.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu